FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ REVINE LA IAȘI! 11-14 MAI 2019
Publicat de Iuliana Bubuianu, 24 aprilie 2019, 11:42
Sezonul România-Franţa aduce o ediţie specialǎ a Festivalului de Film Francez! Ediţia cu numǎrul 23 ajunge la Iași în perioada 11-14 mai, cu o invitaţie de week-end la Institutul Francez, urmatǎ de o serie de proiecţii de început de sǎptǎmânǎ care mai de care mai colorate de poveste la Ateneul Naţional din Iaşi!
Ajuns la cea de-a 23-a ediție, Festivalul Filmului Francez din România se va desfășura în perioada 8-19 mai, fiind prezent în acest an pentru prima dată în 13 orașe, cu 146 de proiecții: București, Cluj, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Pitești, Sfântu Gheorghe, Sinaia și Suceava.
Unul dintre evenimentele far ale Sezonului România-Franța, actuala ediție a Festivalul Filmului Francez propune o temă care transcende timpul – „Paris, toujours…” – purtând publicul, în prezența a cinci invitați (realizatorii Pierre Schoeller, Claire Simon, Matthieu Bareyre și Marie Monge, dar și criticul Joachim Lepastier) printr-un periplu cinematografic având ca reper capitala Franței, de la momentul fondator al Revoluției din 1789 până într-un prezent al tinerei generații, ce oscilează între deziluzie și dorința de reinventare.
Acest slogan este firul conducător al unei programări extrem de diverse, publicul fiind invitat să descopere o selecție de filme inedite, structurate în jurul a patru secțiuni devenite reper de-a lungul edițiilor precedente: Competiția tinerilor regizori, Panorama filmelor franceze ale anului, Săptămâna Cahiers du Cinéma și Retrospectiva.
Toate filmele sunt subtitrate în limba română. Intrarea este liberă la Institutul Francez şi pe bază de bilet la Ateneul Naţional din Iaşi.
PROGRAMUL PROIECŢIILOR
SÂMBĂTĂ, 11 mai 2019, Institutul Francez din Iaşi, sala „Benjamin Fondane”
16:00
MALDONNE (r. Jean Grémillon, 1928, 1h42, dramă, film mut)
18:00
EN GUERRE (Greva, r. Stéphane Brizé, 2018, 1h52, dramă)
20:30
LES DRAPEAUX EN PAPIER (Steaguri de hârtie, r. Nathan Ambrisioni, 2018, 1h42, dramă)
DUMINICĂ, 12 mai 2019, Institutul Francez din Iaşi, sala „Benjamin Fondane”
16:00
GARE DU NORD (Gara de Nord, r. Claire Simon, 2013, 1h59, comedie dramatică)
18:30
FUNAN (Denis Do, 2018, 1h26, animație, dramă 12+)
20:30
C’EST ÇA, L’AMOUR (Aşa arată dragostea, r. Claire Burger, 2018, 1h38, dramă)
LUNI, 13 mai 2019, Ateneul Naţional din Iaşi
16:00
UN PEUPLE ET SON ROI (Un popor şi regele său, r. Pierre Schoeller, 2017, 2h02, dramă, istoric)
18:30
AMANDA (r. Mikhaël Hers, 2018, 1h47, dramă)
20:30
JOUEURS (Joacă-te cu focul, r. Marie Monge, 2017, 1h45, thriller)
MARŢI, 14 mai 2019, Ateneul Naţional din Iaşi
16:00
LE GRAND BAIN (Înoată sau te scufunzi, r. Gilles Lellouche, 2018, 2h03, comedie)
18:30
L’EPOQUE (Vremurile noastre, r. Matthieu Bareyre, 2019, 1h35, documentar) + Q&A cu regizorul Matthieu Bareyre
21:00
EDMOND (r. Alexis Michalik, 2019, 1h49, comedie istorică)