Un val de aer rece ajunge în România, iar temperaturile vor scădea semnificativ
Publicat de Andreea Drilea, 5 mai 2019, 06:58
Un val de aer polar ajunge în mai multe zone ale României, iar temperaturile vor scădea semnificativ.
Instabilitatea atmosferică se va accentua începând cu jumătatea de vest a ţării. Se vor averse, posibil şi descărcări electrice.
În estul şi sudul ţării o vreme ceva mai calmă, cu temperaturi ce vor atinge din nou 24-25 de grade, cel mai probabil în Lunca Dunării, dar în vest, odată cu plafonul noros şi temperatura va scădea.
În zona de vest a ţării temperaturile nu vor mai depăşi la amiază 15-18 grade, iar această instabilitate se va menţine şi la începutul săptămânii viitoare, când aproape întreaga ţară va fi afectată de ploi însemnate cantitativ, iar pentru miercuri, 8 mai, se întrevede o ameliorare sub aspectul precipitaţiilor şi o uşoară încălzire în cea mai mare parte a ţării, urmând ca temperaturile maxime să ajungă la 19-20 de grade în partea de sud-vest a teritoriului.
(Radio Iaşi/Andreea Drîlea/FOTO radioiasi.ro)