Iași, Palatul Culturii, 17-19 mai 2019 – TÂRGUL MEŞTERILOR POPULARI
Publicat de gabrielarotaru, 14 mai 2019, 15:11
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”, organizează Târgul Meşterilor Populari, ce se va desfășura în perioada 17-19 mai 2019, pe esplanada Palatului Culturii.
Cea de-a XX-a ediție a acestei manifestări, integrată în programul dedicat Zilei Internaționale a Muzeelor (18 mai), precum și Nopții Europene a Muzeelor (18 mai), va reuni la Iași aproximativ 70 de meşteri populari din diferite zone etnografice ale României, precum și din Republica Moldova și din Bulgaria, care, prin intermediul lucrărilor lor, susţin păstrarea şi promovarea meşteşugurilor tradiţionale şi educarea publicului tânăr în spiritul respectului pentru tradiţie şi bun gust autentic.
Evenimentul include atât expoziția cu vânzare de obiecte tradiționale, cât și activități interactive de tip atelier de creație, în cadrul cărora vor fi ilustrate meșteșuguri tradiționale precum: olăritul, prelucrarea lemnului, confecţionarea instrumentelor populare, industria casnică, încondeierea ouălor, confecţionarea măştilor populare.
Programul manifestării:
Vineri, 17 mai 2019: orele 10.00 – 19.00. Deschiderea oficială va avea loc la ora 11.00; prezentarea participanților prezenți la Iași în cadrul săptămânii Refresh Heritage Week, Iași, 2019.
Sâmbătă, 18 mai 2019: program prelungit de vizitare a standurilor până la ora 24.00, marcând astfel Noaptea Muzeelor;
Duminică, 19 mai 2019: orele 10.00 – 16.00.
(Radio Iaşi/ Comunicat Palatul Culturii Iaşi/ FOTO palatulculturii.ro)