(UPDATE) Cod galben de vânt pentru mai multe județe din Moldova
Publicat de , 5 ianuarie 2015, 11:50
UPDATE, ora 11:55 Serviciul Regional de Meteorologie din Bacău a actualizat atenţionarea meteo COD GALBEN de vânt.
Potrivit acesteia până la ora 14.00, în județul Vrancea şi în jumătatea de sud a judeţului Bacău, se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge și depăși la rafală, viteze de 55…65 kilometri pe oră, izolat peste 70 de kilometri pe oră.
Ninsoarea va fi spulberată.
UPDATE, ora 9:20 Serviciul Regional de Meteorologie din Bacău a prelungit atenționarea meteo COD GALBEN de vânt.
Potrivit acesteia până la ora 14.00, în județele Iași, Botoșani, Vaslui și în zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ, se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge și depăși la rafală, viteze de 55…65 kilometri pe oră, izolat peste 70 de kilometri pe oră, iar în zona montană înaltă până la 100 de kilometri pe oră.
Ninsoarea va fi spulberată, iar în zona de munte, va fi viscolită.
Serviciul Regional de Meteorologie din Bacău a emis o atenționare meteo COD GALBEN de vânt.
Potrivit acesteia până la ora 9.00, în județele Botoșani și Iași se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge și depăși la rafală, viteze de 55…65 kilometri pe oră, izolat peste 70 de kilometri pe oră. (Serviciul Regional de Meteorologie din Bacău/ FOTO stiri.covasnamedia.ro)