5 iunie: Ziua Mondială a Mediului: Concurs de degustare de apă
Publicat de Andreea Drilea, 4 iunie 2019, 12:46
Miercuri, 5 iunie 2019, începând cu ora 10.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” și ApaVital Iași marchează pentru al șaselea an Ziua Mondială a Mediului printr-un concurs de degustare a apei.
Activitatea va debuta cu vizionarea unor filme despre Stația de tratare Chirița și Stația de epurare Dancu.
În cea de a doua partea se va desfășura concursul de desemnare a „Experților (Hidro)Somelieri”. Cele două echipe înscrise în concurs sunt formate din elevii claselor de la profilul „Resurse naturale și protecția mediului” de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Iași și Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași.
Concursul, care constă în analiza a cinci probe de apă, se va face printr-o evaluare organoleptică, iar rezultatele vor fi notate de către elevi pe fișele de observație. Participanții vor fi premiaţi de ApaVital Iași cu obiecte promoționale.
Cu aceeași ocazie va fi prezentat în premieră rezultatul proiectului Biblioteca arborilor: broșura Parcuri dendrologice – Parcul dendrologic ApaVital Iași, care cuprinde, pe lângă istoricul parcului și imagini din timpul implementării proiectului, legende ale arborilor și arbuștilor care se regăsesc în acest parc. Mulțumiri și felicitări elevilor și cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” din Iași, implicați în acest proiect timp de patru ani: Mădălina Țapu, Adina Apopei, Rucsandra Amironesei, Doina Bolocan, coordonați de prof. ing. Monica Trupină, prof. ing. Beatrice Borș, prof. ing. Sorina Andriev, prof. Marcel Epure, prof. ing. Lăcrămioara Burlică, prof. ing. Marlena Sobcec, prof. ing. Emil Ipate.
Activitatea va avea loc la sediul ApaVital din Iași (Strada Mihai Costăchescu 6).
Ziua Mondială a Mediului, instituită de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 1972 pentru a celebra Conferința „Ecologia Umană de la Stockholm, se sărbătorește în fiecare an pe data de 5 iunie. Fiecare celebrare are ca subiect o anumită temă recomandată de UNEP. Aceasta se celebrează pe o platformă globală pentru publicul larg, în mai mult de 100 de țări.
Tema anului 2019 este Poluarea aerului: „Nu putem opri respirația, dar putem face ceva cu privire la calitatea aerului pe care îl respiram!”. Poluarea aerului influențează prin circuitul natural al apei și prin efectul de seră calitatea apei potabile.