IGPF: Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore
Publicat de Andreea Drilea, 10 iulie 2019, 09:57
În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut aproximativ 194.900 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 97.800 pe sensul de intrare şi 97.100 pe cel de ieşire din ţară şi peste 50.100 mijloace de transport, dintre care 24.700 pe sensul de intrare şi 25.500 pe sensul de ieşire din ţară.
Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat:
* 48 fapte ilegale (17 infracţiuni şi 31 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini;
* au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 1.270.200 lei;
* valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 17.420 lei;
* nu s-a permis intrarea în ţară a 29 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 14 cetăţeni români din diferite motive legale.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)