20 iulie 1969… Ziua în care pașii omului au ajuns pe Lună

Publicat de nicolaetomescu, 19 iulie 2021, 20:33

„Bună dimineața! Sunt trei ore și 32 de minute până când omul începe cea mai mare aventură din istoria sa”… cuvintele i-au aparținut lui Walter Cronkite, de la „CBS Evening News”, fiind rostite pe 20 iulie 1969, la ora 6:00; lansarea „Apollo 11” primea, în continuare, accentele jurnalismului de tip american: „Trei astronauți s-au trezit la ora 4:15, în această dimineață, acum o oră și 45 de minute. Au luat micul dejun, s-au acordat precum o vioară, gata să meargă în spațiul cosmic”…

Neil Armstrong[1], primul care a pus piciorul pe suprafața Lunii, lăsa posterității alte cuvinte: „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. Altcineva afirmase că Amstrong este unul dintre puținii oameni din secolul al XX-lea care are șansa de a fi amintit în secolul al XXX-lea. În realitate, a reprezentat doar „vârful de lance”, noi având șansa de a-i sărbători și pe „astronauții confrați”[2], deopotrivă „armata”, cu adevărat remarcabilă[3], a oamenilor fără de care nu s-ar fi pus, niciodată, piciorul pe Lună…

Dincolo de orice cuvânt, cucerirea spațială a anilor 1960 a reprezentat punctul culminant al războiului rece dintre Statele Unite ale Americii și U.R.S.S. Astăzi, contextul geopolitic pare a fi în schimbare, „cursa spațială” continuă cu mai mulți „jucători”. În vreme ce Republica Populară Chineză a propulsat, recent, o navă spațială în partea îndepărtată a Lunii, Donald Trump a anunțat că S.U.A. va (re)trimite americanii, până în 2024, pe corpul astronomic care orbitează Pământul; de această dată, scopul privește „stabilirea” pe Lună, ceea ce ar justifica „supranumele” de „al optulea continent”; totul înseamnă construirea de noi vehicule spațiale, iar fondurile implicate depășesc 30 de miliarde de dolari[4]… Statele Unite sunt mai hotărâte decât oricând să își recâștige poziția dominantă în explorarea spațială. Pentru unii[5], trebuie țintit mult mai departe. Privirile se îndreaptă, acum, către „Planeta roșie” (Marte)…

[1] Astronaut, pilot militar, educator, s-a născut pe 5 august 1930, lângă Wapakoneta-Ohio. Zborul îl fascinase, de la o vârstă fragedă. Și-a câștigat licența de student la numai 16 ani; în 1947, și-a început studiile în domeniul ingineriei aeronautice/la Universitatea „Purdue”, cu o bursă; acestea au fost întrerupte în 1949, atunci când Armstrong a fost chemat să „slujească patria” în prea complicatul război din Coreea. În calitate de pilot al Marinei S.U.A., a efectuat 78 de misiuni de luptă, părăsind serviciul militar în 1952 și întorcându-se la facultate. Câțiva ani mai târziu, Armstrong s-a alăturat „Comitetului național consultativ pentru aeronautică” (NACA)/devenit, mai târziu, „Administrația Națională pentru Aeronautică și Activitate Spațială” (NASA); pentru respectiva agenție guvernamentală a dezvoltat o serie de competențe, inclusiv cele de pilot (folosit pentru teste) și de inginer; a testat multe avioane de mare viteză, inclusiv X-15 (putea atinge o viteză maximă de 4.000 de mile pe oră)… În viața personală, Armstrong s-a căsătorit cu Janet Shearon (pe 28 ianuarie 1956); cuplul l-a adăugat, în curând, pe fiul lor Eric, urmat de fiica Karen (a murit, în ianuarie 1962, din cauza complicațiilor generate de o tumoare cerebrală inoperabilă)… Armstrong a rămas la NASA, ocupând funcția de administrator-adjunct pentru aeronautică, până în 1971. După ce a părăsit NASA, a ajuns profesor de inginerie aerospațială la Universitatea din Cincinnati (timp de opt ani). A rămas activ în domeniul său, ocupând funcția de președinte al „Computing Technologies for Aviation, Inc.” (din 1982 până în 1992); totodată, a fost vicepreședintele comisiei Prezidențiale instituite pentru cercetarea accidentului navetei spațiale Challenger-1986 (comisia a investigat explozia Challenger/28 ianuarie 1986/, care a luat viața echipajului său, inclusiv pe cea a profesorului Christa McAuliffe). În pofida faptului că rămâne unul dintre cei mai renumiți astronauți din istorie, Armstrong nu s-a împiedicat, prea des, de ochii publicului; în interviul pentru programul de știri „60 de minute” (Ed Bradley), din 2006, el a descris Luna în următorii termeni: „Este o suprafață strălucitoare în lumina Soarelui. Orizontul pare aproape de tine, întrucât curbura este mult mai pronunțată decât aici, pe Pământ. Un loc interesant al vieții. Îl recomand.” În același an, apărea biografia sa autorizată, „Primul om: Viața lui Neil A. Armstrong”, scrisă de James R. Hansen (realizase interviuri cu Armstrong, cu familia lui, cu prietenii și asociații săi). Armstrong și prima soție au divorțat, în 1994; el și-a petrecut ultimii ani împreună cu a doua soție, Carol, în Indian Hill-Ohio. A murit la vârsta de 82 de ani/25 august 2012/, câteva săptămâni după ce a suferit o intervenție chirurgicală pe cord deschis…

[2] Cu 50 de ani în urmă, trei astronauți americani au plecat din Florida… pe Lună, într-o misiune care ar fi schimbat modul în care vedem locul omenirii în univers… Buzz Aldrin și Michael Collins, membrii supraviețuitori ai echipajului, s-au reunit marți, 16 iulie 2019, la același lansator; iată începutul unei serii de evenimente care readuc „Apollo 11” în discuțiile publice. Neil Armstrong, comandantul și primul om care pășise pe Lună, a murit în 2012. Dar Aldrin și Collins au supraviețuit, la 89 și, respectiv, 88 de ani ai lor, întâlnindu-se, în ziua pe care o menționam, ora exactă 9:32 (13:32 GMT), la locul 39A al Centrului Spațial „Kennedy”, pentru a da startul festivităților… Au avut nevoie de patru zile pentru a ajunge la destinație, înainte ca modulul lunar, cunoscut sub numele de „Eagle” (Vultur), să atingă suprafața selenară (20 iulie 1969). Armstrong a apărut câteva ore mai târziu… Collins a rămas în orbită lunară/în modulul de comandă „Columbia”, singurul lor mijloc de a se întoarce pe Pământ; „Ei știau, eu știam, dacă nu ar fi fost în măsură să coboare, dintr-un anumit motiv, nu puteam face nimic”, a declarat Collins reporterilor; „Nu aveam echipament de aterizare pe Columbia, nu puteam să cobor și să-i salvez”; Aldrin a rămas mai evaziv, dar a participat la câteva evenimente (inclusiv la o cină de gală unde cel mai ieftin bilet costa 1.000 de dolari); activ pe Twitter, surprins, întotdeauna, în șosete cu stele și dungi, s-a confruntat cu probleme de sănătate și de familie, culminând cu un proces în privința finanțelor (soluționat în martie 2019); marți, 16 iulie a.c., a fost „steaua incontestabilă” a spectacolului, în calitatea celui de-al doilea om care a pășit pe Lună. În ciuda festivităților, nici S.U.A., nici altă țară nu a reușit, din 1972 (anul misiunii finale „Apollo”), să retrimită un om pe Lună; fostul președintele George Bush a promis să facă acest lucru, în 1989, promisiune reluată de fiul său, George W. Bush, în 2004 (bine, acesta din urmă s-a lăudat că „va merge și pe Marte”); ambii s-au confruntat cu un Congres care nu era înclinat să finanțeze aventurile, cu opinia publică schimbată, marcant, de la începutul „Războiului Rece”. La rândul său, președintele Donald Trump (după preluarea mandatului, în 2017) a relansat cursa pentru reînsuflețirea ideii că Luna și Marte sunt accesibile; efectul imediat a fost acela al dezlănțuirii unor turbulențe în cadrul agenției spațiale; cu două săptămâni în urmă, Jim Bridenstine, administratorul NASA, l-a concediat pe Bill Gerstenmaier, șeful „direcției de explorare a spațiului”, probabil în legătură cu dezacordurile privind „ultimatumul” stabilit de Trump (pentru anul 2024); cinci ani se prezintă ca un termen improbabil, având în vedere că nici racheta, nici capsula nu sunt pregătite sau finalizate.

[3] O jumătate de secol mai târziu, Tom Moser, Gerry Griffin și Jack Lousma nu au uitat nimic din aventura fantastică (la acea vreme, erau inginer, director de zbor și, respectiv, astronaut); unii dintre cei 400.000 de oameni care au lucrat pentru a face posibil ceea ce ei numesc, astăzi, „cea mai mare realizare tehnologică a secolului al XX-lea”…

[4] Pentru a ușura povara financiară, NASA a decis să se adreseze întreprinderilor private (cum ar fi „SpaceX” și „Originea Albastră”, ambele companii aparținând miliardarilor care doresc să dezvolte turismul spațial); dar sunt implicate și firme mult mai mici și mai puțin cunoscute („mașinile intuitive”, responsabile pentru livrarea de echipamente, misiunea unei vieți – din perspectiva fondatorilor)…

[5] Jim Bridenstine, administratorul NASA… „Nu avem prea mult timp de pierdut, dacă vom avea o nouă conducere, trebuie să se întâmple acum”, declara („CSPAN”) Bridenstine…