(AUDIO) Primarii a şapte municipii din nord-est au semnat statutul şi actul constitutiv al Asociaţiei ‘Moldova se dezvoltă’
Publicat de , 23 iulie 2019, 16:51
Primarii a şapte municipii din Regiunea de Nord-Est au semnat, astăzi, la Piatra-Neamţ, actul constitutiv şi statutul Asociaţiei ‘Moldova se dezvoltă’, organism care are ca scop atragerea de fonduri guvernamentale şi europene pentru proiecte comune.
Cele şapte municipii care au constituit asociaţia sunt Piatra-Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Roman.
Edilul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a explicat că apariţia acestei asociaţii este rezultatul ineficienţei Guvernului de a susţine proiectele primăriilor din regiunea de nord-est.
Primarul de Botoşani, Cătălin Flutur, a mai spus că vor fi accesate, prin intermediul asociaţiei, fonduri pentru dezvoltarea municipiilor partenere, dar şi pentru pentru proiecte integrate care să contribuie la dezvoltarea regiunii.
Asociaţia ‘Moldova se dezvoltă’ are conducere rotativă, care se va schimba la şase luni. În prezent, preşedinţia este asigurată de priamarul Iaşului, Mihai Chirica, iar Ion Lungu, primarul de Suceava, este vicepreşedinte.
Potrivit edililor prezenţi astăzi la Piatra Neamţ, din asociaţie vor să mai facă parte şi primarii municipiilor Bârlad, Comăneşti şi Vaslui.
(Radio Iaşi/FOTO Primăria Municipiului Iaşi)