(AUDIO) La Iaşi a fost semnat, astăzi, contractul de finanţare pentru reabilitarea infrastructurii liniei de tramvai din oraş
Publicat de gabrielarotaru, 30 iulie 2019, 10:21 / actualizat: 30 iulie 2019, 12:19
La Iaşi a fost semnat, astăzi, contractul de finanţare pentru reabilitarea infrastructurii liniei de tramvai din oraş.
Investiţia se cifrează la 24 de milioane de euro şi este realizată cu bani europeni, prin programul Operaţional Regional – Axa IV pentru reducerea emisiilor de carbon. Proiectul are o durată de implementare de 36 de luni.
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a declarat că vor fi achiziţionate şi tramvaie noi care vor deservi liniile reabilitate.
Mihai Chirica: Este vorba despre linia Pădurii, deci cinci drumuri dinspre Târgu Cucu spre Tătăraşi, tronsonul Ţuţora şi ultimul capăt din zona industrială între fosta fabrică Tepro, Metalurgie, până la capăt la Fabrica de cărămizi. Cu aceste trei tronsoane practic închidem toate legăturile din interiorul oraşului. Mai avem un tronson de abordat, este vorba despre Doi Băieţi – Dancu şi sperăm să o facem în perioada imediat următoare. Nu facem doar reabilitare de linii de tramvai, cumpărăm şi tramvaie noi care vor rula pe aceste tronsoane reabilitate cinci unităţi de transport.
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a mai spus că vor fi achiziţionate 16 tramvaie şi 44 de autobuze electrice, iar licitaţiile sunt programate în luna august. Valoarea investiţiei depăşeşte 78 de milioane de euro:
Mihai Chirica: Pe 12 august avem licitaţie pentru autobuze electrice, 20 de unităţi, pe 19 august avem licitaţie pentru 16 tramvaie şi pe 28 august avem licitaţie pentru alte 24 de autobuze electrice. În total 44. Valoarea estimată a lor pentru cele trei licitaţii depăşeşte 78 de milioane de euro. Foarte important este faptul că noi am şi finalizat licitaţiile de lucrări, deci în această lună predăm şi documentaţia constructorului pentru a începe organizarea de şantier.
(Radio Iaşi/ FOTO radioiasi.ro)