? IAŞI: Plan de măsuri pentru diminuarea efectelor provocate de caniculă
Publicat de Andreea Drilea, 12 august 2019, 12:32
Întrucât Municipiul Iași se află sub o avertizare meteorologică cod galben de caniculă în zilele de 12 și 13 august, primarul Mihai Chirica a dispus Comitetului Local pentru Situații de Urgență să reactualizeze și să aplice planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară asupra populaţiei.
Totodată, edilu-șef a cerut direcțiilor și societăților comerciale subordonate să completeze acest plan cu unele măsuri punctuale pe care să le aplice de urgență.
Astfel, Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) a înființat trei puncte de prim ajutor, mai exact în Piața Voievozilor (Club Alexandru cel Bun), cartierul Tătărași (Club Oancea) și cartierul Nicolina (Club Nicolina). Fiecare astfel de centru este dotat cu aer condiționat, apă și tensiometre, care sunt deservite de cadre medicale specializate.
Totodată, reprezentanții DAS identifică și monitorizează persoanelor defavorizate care pot fi afectate sever în perioada de caniculă. În categoria menţionată sunt incluse persoanele vârstnice singure şi / sau nedeplasabile, persoanele cu dizabilităţi, bolnavii cronici sau cu boli incurabile, persoane fără locuinţă / fără adăpost, persoane asistate prin unităţile sociale aflate în subordinea direcţiei etc. Numărul persoanelor monitorizate este de aproximativ 1.200.
În sprijinul acestora au fost deschise mai multe linii telefonice pentru preluarea, în regim de urgenţă, a sesizărilor: 0332.440.647, 0232.206.344 și 0332.440.648, disponibile în intervalul orar 9.00 – 16.00, zilnic, în perioada caniculară, cu avertizare de cod galben, portocaliu sau roşu, respectiv telefonul 0751.114.672, în intervalul orar 16.00 – 19.00.
Reprezentanții municipalității vor mai achiziționa produse necesare pentru suportarea temperaturilor extrem de ridicate (apă minerală, fructe etc.), cantităţile pentru fiecare persoană vulnerabilă urmând a fi stabilite prin dispoziţia primarului.
Distribuirea către persoanele defavorizate aflate în evidenţă se va face la domiciliul acestora. În plus, angajații DAS vor acorda sprijin în achiziţionarea alimentelor de bază, în funcţie de solicitările înregistrate prin intermediul liniilor telefonice de urgenţă, plata produselor fiind suportată de beneficiar.
Și Compania de Transport Public (CTP) SA vine în sprijinul călătorilor în zilele aflate sub avertizare de cod galben de caniculă și le oferă apă plată. Astfel, la toate capetele de linie angajații instituției vor distribui pahare cu apă persoanelor care au nevoie de hidratare. Locurile prevăzute cu dozatoare / purificatoare de apă sunt: Rond Copou, Rond Baza 3, Rond Dacia, Rond Dancu, Tătărași Sud, Rond Canta, Selgros, Tehnopolis, Rond Păcurari, Târgu Cucu, Tătărași Nord, Bucium, Triumf, Blocuri Ciurea, Carrefour Era, Piața Alexandru cel Bun, Tomești și Piața Mihai Eminescu.
Reprezentanții CTP le recomandă călătorilor aflați în stații în așteptarea unor mijloace de transport public să evite pe cât posibil expunerea la soare și să poarte haine de culoare deschisă și șepci sau pălării.
***
Alte măsuri incluse în planul planul de măsuri pentru diminuarea efectelor provocate de vremea caniculară asupra populaţiei din Municipiul Iaşi:
1. Societăţile furnizoare de utilităţi publice trebuie să doteze punctele de încasare a facturilor cu echipamente de climatizare şi dozatoare de apă
Termen: Permanent
Răspund: Conducătorii societăţilor furnizoare de utilităţi publice
2. Verificarea bunei funcționări de către SC ApaVital SA Iaşi a celor 15 cişmele (fântâni stradale) în locurile:
• Parcul Copou – trei bucăți
• Rond Târgu Cucu (Stație CTP „Golia”) – o bucată
• Parcul Expoziției – o bucată
• Esplanada Oancea – o bucăți
• Parcul Teatrul Național – o bucată
• Cinematograf Victoria – o bucată
• Esplanada Costache Negri – Piața Elenismului – o bucată
• Piata Voievozilor – o bucată
• Stație CTP Liceul de Chimie – o bucată
• Parcul Șahiștilor (Podu Roș) – o bucată
• Bd. Carol I – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – o bucată
• Str. Clopotari (Nicolina) – o bucată
Termen: Urgent
Răspunde: SC ApaVital SA
3. Asigurarea distribuţiei de apă potabila de către SC ApaVital SA Iaşi în zonele din municipiu care nu sunt racordate la sistemul centralizat de distribuţie a apei potabile şi ale căror surse de alimentare cu apă potabilă au scăzut / secat
Termen: Ori de câte ori situaţia o impune
Răspunde: SC ApaVital SA
4. Monitorizarea de către Poliţia Locală si SC Salubris SA a cursurilor de apă de pe raza Municipiului în vederea protejării acestora împotriva poluării şi a depozitării gunoaielor
Termen: Permanent
Răspund: Poliţia Locală și SC Salubris SA
5. Asigurarea de către Directia de Sănătate Publică Iași a cadrelor medicale la punctele de prim-ajutor organizate pe raza Municipiului Iaşi (la cos roșu)
Termen: La transmiterea şi pe perioada avertizării
Răspund: Direcția de Sănătate Publică Iași
6. Asigurarea de către Primăria Municipiului Iaşi a punctelor de prim-ajutor şi distribuire de apă rece către populaţie în centrele de cartier
Termen: La transmiterea şi pe perioada avertizării
Răspunde: Primăria Municipiului Iași
7. Suplimentarea de către Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locala Iasi cu agenţi a patrulelor pe timp de noapte
Termen: La transmiterea şi pe perioada avertizării
Răspund: Poliţia Municipiului Iaşi și Poliţia Locală
8. Agenţii de poliţie de la Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locală vor intensifica măsurile pentru îndrumarea cerşetorilor şi a persoanelor fără adăpost spre adăposturi în perioada caniculară.
Termen: La transmiterea şi pe perioada avertizării
Răspund: Poliţia Municipiului Iaşi și Poliţia Locală
9. Punerea în funcţiune a fântânilor arteziene din municipiu, inclusiv pe timpul nopţii, până la ora 24.00.
Termen: Permanent
Răspund: Biroul Versanţi și SC Servicii Publice SA
10. Atragerea activităţii organizațiilor neguvernamentale în supravegherea activă a persoanelor cu dizabilităţi, bolnavilor cronici, bătrânilor, precum şi a persoanelor cu venituri reduse
Termen: Permanent
Raspund: Direcţia de Asistenţă Socială și Biroul Relații cu Societatea Civilă
11. Asigurarea de către SC Servicii Publice SA a bunei funcționări a cișmelelor existente în cimitirele din Municipiul Iaşi
Termen: La transmiterea şi pe perioada avertizării
Răspunde: SC Servicii Publice SA
12. Biroul Siguranţa Circulaţiei din cadrul SC Companiei de Transport Public SA va monitoriza permanent mijloacele de transport în comun în vederea preluării persoanelor care necesită sprijin şi asistenţă medicală
Termen: La transmiterea şi pe perioada avertizării
Răspunde: SC Compania de Transport Public SA
13. Asigurarea în pieţele agroalimentare, bazar, târguri și oboare Iaşi a unor locuri speciale pentru furnizarea de apă potabilă
Termen: La transmiterea şi pe perioada avertizării
Răspunde: SC EcoPiața SA
14. Admiterea comercializării produselor de către producătorii primari, în pieţele agroalimentare, numai până la ora 10.00
Termen: La transmiterea şi pe perioada avertizării (la cod portocaliu / roșu)
Răspunde: SC EcoPiața SA
15. Intensificarea controalelor în pieţe şi la comercianţii stradali de produsele alimentare perisabile
Termen: Permanent
Răspund: Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Poliţia Locală
16. Asigurarea permanenţei de către Centrul Operativ al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (format din angajaţii Biroului de Protecţie Civilă) pe toată perioada avertizării, în conformitate cu atribuţiile care revin prin OUG 21 / 2004
Termen: Permanent
Răspunde: Biroul de Protecţie Civilă
17. Comunicarea coordonată spre / de la regiile, societăţile, direcţiile, serviciile şi organizațiile neguvernamentale implicate în acţiunile de limitare a efectelor directe şi colaterale ale caniculei asupra populaţiei
Termen: Pe perioada avertizării
Răspunde: Toţi conducătorii acestora
18. Asigurarea legăturilor operative (privind informarea reciprocă) privind primirea şi transmiterea de informaţii între Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă
Termen: Permanent
Răspunde: Centrul Operativ al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă
19. Suplimentarea fondurilor alocate Direcţiei de Asistenţă Socială pentru situaţiile de deces cauzate de caniculă în vederea înhumării persoanelor fără resurse financiare şi materiale
Termen: Pe perioada avertizării
Răspunde: Direcţia de Asistenţă Socială
20. Încheierea unui protocol de colaborare cu Crucea Roșie – Filiala Iași privind asigurarea cu personal voluntar instruit pentru rezolvarea situaţiilor de asistenţă a persoanelor în situații de caniculă a punctelor de prim ajutor (la cod galben / portocaliu, în intervalul orar 10.00 – 16.30) în centrele de cartier (Păcurari: tel. 0232.276.787, Nicolina: tel. 0232.227.517, Tătărași: tel. 0232.277.310, Alexandru cel Bun: tel.0232.253.160, Frumoasa: tel. 0232.223.031)
Răspunde: Biroul de Protecţie Civilă
21. Evaluarea post caniculă şi îmbunătăţirea capacităţii de management pe baza experienţei acumulate (ce a funcţionat, ce nu a funcţionat, cauzele disfuncţionalităţilor şi măsuri corective, diseminarea concluziilor, evaluarea impactului perioadei caniculare)
Termen: După încetarea perioadei caniculare
Răspunde: Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă
(Primăria Municipiului Iaşi)