Guvernul de la Chișinău a declarat ziua de 23 august zi de doliu
Publicat de , 23 august 2019, 14:14
Ziua de comemorare a victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare este marcată şi în Republica Moldova.
Drapelul de stat al Republicii Moldova a fost coborât în bernă, iar la ora 10:00 a fost ţinut un moment de reculegere, informează Radio Chişinău.
Astăzi se împlinesc 80 de ani de la semnarea acordului între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică prin care cele două puteri şi-au împărţit sferele de influenţă în Europa, acord cunoscut şi ca Pactul Ribbentrop-Molotov.
Pactul încheiat printr-un protocol secret a stabilit un cadru de coexistenţă a doua regimuri totalitare: nazist şi comunist.
În urma acestei înţelegeri, în vara anului 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, teritorii ale României.
(Rador/FOTO radiochisinau.ro)