Bărbat din Neamţ, arestat preventiv după ce ar fi determinat o fată de nouă ani să îi trimită imagini cu ea în ipostaze sexuale
Publicat de , 23 august 2019, 16:25
Un bărbat de 36 de ani, din judeţul Neamţ, a fost arestat preventiv, astăzi, pentru 30 de zile, pentru pornografie infantilă.
Acesta este acuzat că a convins, pe Facebook, o fată de 9 ani din comuna Baciu, judeţul Cluj, să îi trimită poze în ipostaze indecente.
În urma percheziţiei în locuinţa bărbatului au fost ridicate sisteme informatice, stick-uri de memorie, telefoane mobile şi înscrisuri, informează un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.
Cercetările continuă în acest caz.
(Radio Iaşi/FOTO radioiasi.ro)