(UPDATE) Incendiu puternic în nordul Capitalei; a fost emis mesaj RO-ALERT
Publicat de , 30 august 2019, 16:00
UPDATE, ora 16:03 – Incendiul la hala de pe strada Biharia, din Capitală, a fost localizat şi nu mai există riscul de extindere a flăcărilor la alte clădiri, potrivit primarului Sectorului 1, Dan Tudorache.
O echipă a Gărzii Naţionale de Mediu se află la locul producerii incendiului, dar măsurătorile privind calitatea aerului vor începe după ce focul va fi stins definitiv, a declarat comisarul şef al instituţiei.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)
Incendiu puternic în nordul Bucureştiului, pe strada Biharia, în sectorul 1.
O hală industrială a luat foc şi un nor negru de fum se ridică în zonă, ceea ce a determinat emiterea unui mesaj RO-ALERT pentru atenţionarea populaţiei.
Norul de fum poate fi văzut din orice colţ al capitalei; este un nor negru şi mirosul degajat este unul puternic, ce poate fi resimţit pe o arie de aproape cinci kilometri.
Zona pare să fie una industrială şi se află în spatele aeroportului Băneasa, lângă Colegiul Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă” şi populaţia nu pare să fie panicată, traficul se desfăşoară în condiţii normale, dar sub supravegherea autorităţilor.
Zeci de maşini de intervenţie s-au îndreptat către acest loc.
Accesul pe strada Biharia este parţial interzis din acest moment, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului.
Între timp, tocmai am aflat de la ISU că nu au fost persoane surprinse de incendiu în hală.
27 de maşini de pompieri au fost trimise în zonă, patru autoscări, precum şi ambulanţe SMURD.
Pompierii spun că suprafaţa afectată de acest incendiu are 10.000 de metri pătraţi.
https://www.facebook.com/oscar.stanciu/videos/419762562230792/
(Rador/FOTO Facebook Meteoplus)