Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: Bărbat reţinut cu ”mascaţii” pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului judecătoresc

Neamţ: Bărbat reţinut cu ”mascaţii” pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului judecătoresc

Publicat de gabrielarotaru, 3 septembrie 2019, 16:50

Un bărbat în vârstă de 48 ani a fost reţinut de poliţişti cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ după ce şi-a bătut soţia şi a încălcat ordinul judecătoresc prin care i se interzicea să se apropie de aceasta.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul şef adjunct Georgiana Moşu, a declarat, marţi, că sesizarea către poliţişti a fost făcută de către femeia agresată, din Grumăzeşti.

”Bărbatul ar fi pătruns în locuinţa soţiei sale unde, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi provocat scandal. Totodată, acesta ar fi lovit-o cu pumnii în zona capului şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă, încălcând astfel obligaţiile dispuse prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Tîrgu Neamţ prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 10 metri faţă de aceasta. Întrucât bărbatul a manifestat o atitudine ostilă, la faţa locului a fost solicitat şi sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamţ, care au procedat la imobilizarea şi conducerea acestuia la sediul poliţiei”, a declarat agentul şef adjunct Georgiana Moşu.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Neamţ cu propunerea luării unei măsuri preventive, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, violenţă în familie şi ameninţare. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Acces gratuit la un pachet de servicii complementare la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru pacienţii oncologici
Regional joi, 26 decembrie 2024, 12:21

Acces gratuit la un pachet de servicii complementare la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru pacienţii oncologici

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău va fi dotat cu aparatură nouă pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului. Prin aceste investiţii se...

Acces gratuit la un pachet de servicii complementare la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru pacienţii oncologici
Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online
Regional miercuri, 25 decembrie 2024, 19:30

Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online

Poliţiştii ne îndeamnă să fim foarte atenţi la aşa-zisele super-oferte de sărbători. În judeţul Vaslui oamenii legii au constatat o...

Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online
Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou
Regional miercuri, 25 decembrie 2024, 10:34

Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou

Călătorește cu CTP Iași de sărbători! Dragii noștri călători, sărbătorile de iarnă vin cu un program special pentru transportul public!...

Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou
Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava
Regional marți, 24 decembrie 2024, 14:46

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava, iar turiştii aflaţi în vacanţa de Crăciun se bucură de tradiţiile şi obiceiurile bine...

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava
Regional marți, 24 decembrie 2024, 13:18

Bacău: Suspiciuni de omor după ce un bărbat a murit cu gâtul tăiat de o drujbă

Un tânăr în vârstă de 24 ani, din localitatea Mănăstirea Caşin, a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de omor, după ce un bărbat...

Bacău: Suspiciuni de omor după ce un bărbat a murit cu gâtul tăiat de o drujbă
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:13

Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui

Opt inculpaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DNA, într-un dosar privind fapte de corupţie comise,...

Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:11

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor

Cinci persoane, dintre care trei femei şi doi bărbaţi, s-au ales cu dosare penale şi au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, una...

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Regional marți, 24 decembrie 2024, 06:53

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă

Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași anunță programul special al Revelionului Ieșenilor 2025, un eveniment care își...

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă