CFR Călători recomandă elevilor să-şi cumpere din timp abonamente de transport pentru noul an şcolar
Publicat de gabrielarotaru, 4 septembrie 2019, 17:59
CFR Călători recomandă elevilor, în contextul începerii noului an şcolar, să îşi achiziţioneze din timp biletele sau abonamentele de călătorie, notează compania într-un comunicat.
Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat sau autorizat, beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio şi InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, aminteşte CFR Călători. În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceştia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie sau abonamente la toate categoriile de tren.
Elevii beneficiază de abonamente lunare la toate trenurile, cu reducere de 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.
Eliberarea biletelor şi a abonamentelor pentru elevi, cu tarife reduse cu 50% se face astfel: pentru elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat se va prezenta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs (având CNP completat pe prima pagină); pentru elevii claselor pregătitoare se va prezenta adeverinţa doveditoare şi certificatul de naştere în copie; în cazul elevilor care beneficiază de gratuitate, conducerea unităţilor de învăţământ va menţiona pe carnet la rubrica „menţiuni” atestarea dreptului de acordare a gratuităţii.
La verificarea legalităţii călătoriei în tren, conform prevederilor HG nr. 42/ 2017, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie sau abonamentul lunar, carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs şi un act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport; elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor prezenta numai legitimaţia de călătorie şi carnetul de elev.
Înainte de efectuarea călătoriei, CFR solicită tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat legitimaţie de călătorie pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/ sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din staţiile CFR, 021/ 9521 (pentru traficul intern plecări/ sosiri din Bucureşti Nord) sau să se adreseze personalului nostru din staţii. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)