Siguranţa pacientului, o preocupare la nivel mondial – INTERVIU cu ministrul secretar de stat, Vasile Cepoi

Publicat de isoreanu, 21 septembrie 2019, 14:35 / actualizat: 21 septembrie 2019, 17:18

Siguranţa pacientului a devenit o preocupare la nivel mondial. Organizaţia Mondială a Sănătăţii ia măsuri în acest sens.

Şi autorităţile ţărilor membre, printre care şi România, creează sisteme şi încearcă să educe mentalitatea, în aşa fel încât, pacientul să fie, cu adevărat, în centrul sistemului, iar acesta să coopereze, în cunoştinţă de cauză, cu medicul pentru succesul tratamentului sau intervenţiei.

Un interviu de Ioana Soreanu.

Realizator: Săptămâna aceasta, marţi, 17 septembrie, a fost marcată Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru 17 septembrie, cu scopul de a fi dezvoltate politici şi practici privind siguranţa pacienţilor în toate statele membre şi pentru a acţiona ca o forţă majoră pentru îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în lume.

Marţi seara, în toate oraşele mari şi în Capitală, clădiri importante au fost iluminate în portocaliu, culoarea simbol a acestei cause. La Iaşi, a fost iluminat astfel Palatul Roznovanu.

Ministerul Sănătăţii a început, miercuri, prin direcţiile de sănătate publică o Campanie de informare cu tema ‘Îngrijirile medicale în condiţii de siguranţă’. Campania cuprinde recomandări pentru pacienţi în vederea administrării unui tratament corect, precum şi informaţii esenţiale pentru profesionişti în vederea prescrierii unui tratament corect şi pentru comunicarea cu aceştia.

Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, ministru secretar de stat, Vasile Cepoi, se află la Radio Iaşi, în studioul Radio Iaşi. Bine aţi venit!

Vasile Cepoi: Bine v-am găsit.

Realizator: Domnule ministru, care sunt problemele asupra cărora Organizaţia Mondială a Sănătăţii vrea să atragă, astfel, atenţia? La ce se referă această sintagmă, “siguranţa pacientului”?

Vasile Cepoi: Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit şase obiective internaţionale ale siguranţei pacientului, cum ar fi: siguranţa administrării medicamentelor cu risc, prevenirea căderilor, identificarea corectă a pacientului, identificarea locului de intervenţie chirurgicală şi a procedurii corecte şi prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale şi îmbunătăţirea comunicării. Pe lângă acestea, identificăm şi alte aspecte ale riscurilor asociate asistenţei medicale cum ar fi erorile de diagnostic, cum ar fi erorile de investigaţii paraclinice, erori în acordarea asistenţei medicale de terapie intensivă şi de anestezie şi, sigur, putem înşirui şi mai multe alte erori. Constatându-se că, la nivel mondial, numărul pacienţilor care suferă un prejudiciu, adică un rezultat nedorit în urma asistenţei medicale, este de ordinul milioanelor şi că decesele depăşesc un milion la nivel mondial, Organizaţia Mondială a hotărât să numească o zi, 17 septembrie, Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului. Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii au definit în Săptămâna Naţională a Siguranţei Pacientului, în săptămâna aceasta care… în jurul zilei de 17 septembrie şi pe care va urma să o marcăm în fiecare an. De ce este imporatnt acest lucru? Pentru că siguranţa pacientului nu este dată doar de intervenţia echipei medicale, de intervenţia corectă a echipei medicale, adică să facem bine ceea ce facem şi să facem tot ceea ce putem să facem ca să facem bine. Este vorba despre erori de comisiune, când greşesc în ceea ce fac şi de omisiune, când nu fac ce s-ar putea face. În asigurarea siguranţei pacientului trebuie să intervină şi pacientul, trebuie implicat pacientul. Pentru că dacă pacientul este corect informat, va şti dacă nu cumva s-a greşit în ceea ce… în unul din gesturile medicale, intervenţiile medicale care s-au făcut. Dacă este informat bine.

Realizator: Asta vroiam să vă întreb pentru că această campanie se adresează şi pacienţilor. Ce trebuie să ştie pacienţii pentru a fi în siguranţă?

Vasile Cepoi: Conceptul actual de asistenţă medicală este cel centrat pe pacient, aşa este formulat şi, la o primă vedere, zici: asistenţa medicală nu poate să fie centrată decât pe pacient pentru că fără pacient nu există asistenţă medicală. În ce constă? Constă, în primul rând, în informarea corectă a pacientului cu tot ce i se face, cu starea lui de sănătate şi cu intervenţiile care urmează să se facă, cu variantele posibile şi implicarea lui în luarea deciziei. Pentru că o anumită atitudine diagnostică sau terapeutică implică nişte comportamente şi nişte răspunsuri din partea pacientului. Şi, ele pot fi diferite de la un pacient la altul în funcţie de profesie, de nivelul lui de informare, de condiţia socio-economică, de starea psiho-emoţională, sunt foarte mulţi factori care contribuie. Şi atunci, dacă pacientul nu este corect informat şi nu este implicat, foarte probabil, nu va respecta ceea ce i s-a recomandat sau nu va înţelege foarte bine ce i s-a recomandat şi nu va respecta. O primă componentă a asistenţei medicale centrate pe pacient este aceasta. A doua este aşa numita educaţie terapeutică a pacientului. Pacientul trebuie să înţeleagă de ce trebuie să respecte recomandările medicale, ce se întâmplă dacă le respectă, ce se întâmplă dacă nu le respectă şi care sunt simptomele, manifestările clinice care sugerează fie o evoluţie favorabilă, fie o evoluţie nefavorabilă. Eu dau un exemplu simplu, uşor de înţeles, pentru că e destul de cunoscut de toată lumea, nitroglicerina pe care un pacient cu angină pectorală, o boală de inimă, o utilizează în criză, dar dacă este eficace, trebuie să dea cefalee, trebuie să dea durere de cap. Dacă eu nu îi explic pacientului că atunci când ia această tabletă, acum sunt şi spray-uri, trebuie să apară cefaleea şi că dacă nu apare, înseamnă că medicamentul nu şi-a făcut efectul pentru că e depăşit, el va renunţa să mai ia medicamentul pentru că i-a produs o durere. Deci, durearea nu e întotdeauna un lucru rău. Şi atunci, dacă nu-l informezi pe pacient asupra acestui lucru, el sigur că nu va respecta. Educaţia terapeutică este un proces mai complex. E vorba de pacienţii cu boli de lungă durată, cronice cum li se mai spune, când, dacă pacientul ştie cum evoluează, ce înseamnă, că apare durerea sau că nu apare durerea, că apare un alt semn, greaţa sau vărsătura, nu ştiu, pruritul sau orice alt simptom, ce semnificaţie are, bună sau rea (pentru că nu toate elementele care provoacă o suferinţă semnifică întotdeauna că e un lucru rău, uneori, semnificaţia este bună), dacă pacientul ştie că o anumită manifestare înseamnă un lucru rău şi alta înseamnă un lucru bun, el va şti să atenţioneze medicul, să-i spună, “mi se întâmplă cutare lucru” şi să vină înainte ca manifestările patologice să se agraveze. Trebuie implicat în propria lui îngrijire.

Realizator: Cum merge în România preluarea acestei filosofii despre care vorbiţi?

Vasile Cepoi: Noi aşa am fost pregătiţi. Nu-i spuneam aşa, nu-i spuneam asistenţa medicală centrată pe pacient, dar cel puţin generaţiile mele, generaţia în care am fost eu şi generaţiile de după mine şi dinaintea mea au fost educate în acest sens, că trebuie să ai răbdare, să-i explici pacientului să înţeleagă şi să ai un feedback, să vezi dacă a înţeles. Ce nu se făcea pe vremea când m-am format eu ca medic, era că aveam o atitudine pedagogică, adică noi îi spuneam pacientului ce trebuie să facă şi el trebuia să asculte. Acum, s-a democratizat şi asistenţa medicală, adică trebuie să fie de acord şi pacientul.

Realizator: E un lucru bun.

Vasile Cepoi: Da, pacientul are dreptul să fie informat, pacientul are dreptul să nu fie informat. Dacă spune că nu vrea să fie informat, poate să nu fie. Pacientul are dreptul să accepte sau să nu accepte un act medical. Are dreptul să refuze chiar ulterior, întâi să-şi dea acceptul şi ulterior, să spună “nu mai vreau”. Deci, eu nu pot continua un act medical fără acceptul pacientului. Ei, acest lucru nu era pe vremea când m-am format eu. Generaţiile actuale sunt informate. Deocamdată, aş spune, nu sunt încă formate în sensul acesta pentru că este destul de dificil. De multe ori, vezi că refuzul pacientului îi face rău, îi face foarte rău şi, dacă nu ai capacitatea de a comunica corespunzător, eşti într-o mare dificultate. Nu ştii ce să faci, să respecţi ce spune pacientul sau să faci ce ştii tu că e bine să faci. Cel mai bine este să reuşeşti să-l convingi pe pacient că e bine aşa cum zici tu.

Realizator: Aş vrea să vă mai întreb un lucru. Are pacientul dreptul la o a doua opinie? Pentru că e puţin controversată chestiunea aceasta, cu probleme. Intervine orgoliul medicului, pe undeva de înţeles. Toţi suntem… şi jurnaliştii sunt orgolioşi, artiştii, de asemenea.

Vasile Cepoi: Noi, medicii, ne considerăm mai orgolioşi decât ceilalţi. E adevărat, aşa stau lucrurile. Aici, sunt două aspecte care trebuie lămurile. Prima este una de tip administrativ, dacă vreţi. Nu confundăm asiguratul cu pacientul. Asiguratul este şi pacient, pacientul nu este întotdeauna asigurat. Când vorbim de a doua opinie, ne referim la dreptul pacientului. A doua opinie, însă, nu este acceptată de sistemul de asigurări. Sistemul de asigurări…

Realizator: Am înţeles.

Vasile Cepoi: …o consideră serviciu la cerere…

Realizator: Corect.

Vasile Cepoi: …şi costurile asociate unei a doua opinii sunt…

Realizator: Eu mă refer la altceva…

Vasile Cepoi: La cealaltă componentă, relaţia dintre medic şi pacient…

Realizator: Medicii se supără… da.

Vasile Cepoi:  … de aceea a fost şi stipulat acest drept al pacientului şi el nu poate fi încălcat pentru că frecvent, medicul căruia i se spune că pacientul mai doreşte şi opinia altcuiva, uneori, are o reacţie inadecvată, să spunem. Zice “Da? Atunci, du-te la acea persoană”. În standardele de acreditare, noi am precizat că la nivelul fiecărei instituţii sanitare, trebuie să existe o procedură instituţionalizată pentru solicitarea celei de-a doua opinii. Asta înseamnă că pacientul, când doreşte să solicite o a doua opinie, solicită documentele medicale, nu documentele ca atare ci informaţiile din documentele medicale…

Realizator: Da, da, da.

Vasile Cepoi: …cu care se poate duce la un alt medic să obţină un punct de vedere. Sau, poate să solicite ca un alt medic, de aceeaşi specialitate, să vină să-l examineze. Unitatea sanitară este obligată să accepte acest lucru. Nu poate suporta costurile, repet, e un lucru important de reţinut. Şi atunci, se pune întrebarea “Şi cum fac? Dacă vine un alt medic şi-mi spune mie ce să-i fac, eu îmi asum răspunderea în numele a ceea ce a spus celălalt medic?”. Nu. Deci, atunci când opiniile celor doi colegi, în această discuţie colegială, sunt diferite, atunci, pacientul decide la care dintre medici se tratează. Asta vreau eu să subliniez, că nu-şi poate asuma un medic opinia celuilalt dacă el are alt punct de vedere. Răspunderea este a celui care face gestul şi atunci, cel care a propus soluţia este şi cel care o aplică.