(AUDIO) Situaţie financiară dezastruoasă la Opera Naţională din Iaşi!
Publicat de Andreea Drilea, 23 septembrie 2019, 12:11
Situaţie financiară dezastruoasă la Opera Naţională din Iaşi!
Managerul Beatrice Rancea a declarat, pentru postul nostru de radio, că din cauza lipsei fondurilor, anul acesta nu va mai fi pusă în scenă nici o premieră.
„La rectificarea bugetară pe care o aşteptam în vară nu am avut fondurile pe care le-am cerut, evident. Din păcate, nu putem să ne gândim în acest moment la vro premieră pe care am fi dorit să o realizăm până în decembrie. Deci, practic, aşteptăm, avem veşti mai bune din ianuarie când va fi un alt buget alocat culturii în general, cu atât mai mult operelor.”
Cei mai afectaţi de lipsa banilor sunt colaboratorii externi, artiştii fără de care marile spectacole nu pot fi realizate.
Managerul Operei Naţionale din Iaşi, Beatrice Rancea, a mai declarat, pentru postul nostru de radio, că deja s-a renunţat la o parte din colaboratori:
S-a redus deja numărul colaboratorilor. Din păcate, la compartimentele artistice care sunt foarte importante, de fapt, totul e important pentru că actul artistic nu poate exista dacă nu există tehnicul care să ne monteze decor, să ne pună lumini şi aşa mai departe. Am renunţat la jumătate din colaboratorii din cor, ne-am concentrat numai pe zece colaboratori în cor. În balet, încercăm luna aceasta să reuşim din încasări, din veniturile proprii şi din ce bani avem alocaţi, încercăm, să păstrăm compania de balet. Baletele clasice, cum este Lacul Lebedelor sau Spărgătorul de Nuci, implică, oligatoriu, un anumit număr de interpreţi.
Beatrice Rancea a mai spus că toate posturile sunt blocate, iar colaboratorii permanenţi nu pot fi angajaţi cu normă întreagă.
„Situaţia acestor colaboratori permanenţi, ar putea fi rezolvată dacă noi am avea numărul de posturi cu care să putem angaja contractele cu ei, ca să fie şi ei angajaţi. Deci, ideal ar fi să avem posturi pentru aceşti colaboratori şi să devină angajaţii noştri. Gândiţi-vă că ar avea şi ei siguranţa zilei de mâine. Nefiind posturi, ei apar colaboratori permanenţi. Noi, din punct de vedere financiar, nu am putut să le asigurăm salarii lepe care le au angajaţii. Ei lucrează cu aproape jumătate din banii angajaţilor, ca să nu mai vorbim că în cele două luni de vară, ei nu sunt plătiţi pentru că noi nu putem realiza contracte cu ei decât pe ordonanţa 21, care înseamnă pe stagiune.”
(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO radioiasi.ro)