Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Un nou focar de pestă porcină descoperit în comuna Probota

Publicat de Andreea Drilea, 8 octombrie 2019, 16:48

Un nou focar de pestă porcină a fost descoperit în satul Perieni din comuna Probota, motiv pentru care la sediul Instituţiei Prefectului Iaşi a avut loc o şedinţă extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), au informat marţi reprezentanţii Instituţiei Prefectului Iaşi.

Potrivit sursei citate, prezenţa virusului a fost confirmată în cazul unui porc domestic, în satul Perieni din comuna Probota. Ca urmare, a fost dispusă sacrificarea porcului bolnav şi a unui al doilea porc din aceeaşi gospodărie, exploataţia fiind pusă sub supraveghere.

În cadrul şedinţei CLCB au fost luate măsuri suplimentare printre care instituirea unei zone de protecţie pe o rază de 3 kilometri în jurul focarului, în zona dintre satele Perieni şi Probota din comuna Probota şi Stejarii, din comuna Ţigănaşi. În zona de protecţie este urmărită cu atenţie intrarea şi ieşirea suinelor în sau din exploataţii, deplasarea şi transportarea suinelor pe drumuri sunt interzise fără avizul autorităţii veterinare locale. Animalele sunt supuse supravegherii clinice de echipe de inspecţie.

O altă măsură de protecţie a fost instituirea unei zone de supraveghere pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului. Zona cuprinde şi zona de protecţie şi în care este restricţionată circulaţia porcinelor şi cuprinde satele Hermeziu, Trifeşti şi Zaboloteni (comuna Trifeşti), Rădeni şi Roşcani (comuna Roşcani), Borşa şi Vâlcelele (comuna Vlădeni), Iepureni, Larga Jijia şi Movileni (comuna Movileni), Cârniceni, Mihail Kogălniceanu şi Ţigănaşi (Ţigănaşi), Rediu Mitropoliei şi Ţipileşti (comuna Popricani), respectiv satul Şendreni din comuna Victoria.

Planul de măsuri adoptat cuprinde acţiuni şi obligaţii ce revin instituţiilor şi autorităţilor publice, proprietarilor de exploataţii comerciale de porcine şi proprietarilor de exploataţii nonprofesionale.

În cadrul aceleiaşi comisii a fost stabilit că medicii de circumscripţie sanitar-veterinară vor efectua recensământul tuturor porcinelor din zona de protecţie şi supraveghere. Pe căile de acces din şi înspre localitatea Perieni vor fi instalate filtre de control auto, fiind interzisă mişcarea oricăror specii de animale şi a produselor de origine animală, a furajelor şi ustensilelor. În zona de supraveghere vor fi instituite de către primării filtre pentru dezinfecţie pietonală şi auto. În cazul depistării de transporturi ilegale de animale, se va aplica măsura uciderii pe loc, fără despăgubire, a tuturor porcinelor neidentificate şi fără documente legale şi dirijarea lor la incinerare.

‘Pe raza celor şase fonduri cinegetice din zona de supraveghere se vor recolta porcii mistreţi până la nivelul optim de sub cinci exemplare pe kilometru pătrat. Recoltarea se va face prin metodele care nu implică dislocarea efectivelor de mistreţ, respectiv pândă şi dibuit. Unitatea Locală de Sprijin din comuna Probota a fost reactivată, primăria şi Consiliul Judeţean vor asigura exploataţiilor nonprofesionale dezinfectantul pulbere necesar pentru efectuarea dezinfecţiei pietonale la intrarea şi ieşirea din exploataţii. Populaţia va fi informată cu privire la semnele clinice ale bolii, modul de transmitere şi evoluţia acesteia, ca şi la măsurile întreprinse în cazul suspiciunii’, a declarat prefectul Marian Şerbescu.

Conform acestuia, în exploataţiile comerciale pentru creşterea porcilor este obligatorie respectarea regimului de biosecuritate şi a celui privind angajarea personalului muncitor şi circulaţia persoanelor în fermă, controlul circulaţiei vehiculelor, controlul introducerii de noi efective de animale, efectuarea periodică a lucrărilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, asigurarea inspecţiei zilnice a efectivelor de animale şi menţinerea unui registru de evidenţă a persoanelor care au vizitat exploataţia.

Perioada de aplicare a restricţiilor este de 45 de zile, cu posibilitatea prelungirii, în funcţie de evoluţia situaţiei. Măsuri specifice au fost dispuse şi în contextul desfăşurării în aceste zile a Sărbătorilor Iaşului. Afluxul de pelerini, inclusiv din judeţe în care pesta porcină africană se manifestă prin numeroase focare active impune reactivarea filtrelor dezinfectante auto de la intrările în judeţ.

‘La şedinţa de astăzi a CLCB a fost prezent şi primarul comunei Probota, Constantin Zamisnicu. Aplicarea strictă a măsurilor de siguranţă impune cooperarea activă a autorităţilor locale. În cazul precedentului focar de pestă porcină africană, cel de la Butea, primăria comunei a acordat tot sprijinul necesar şi ne aşteptăm şi acum la aceeaşi atitudine. Important de menţionat este că în zona Butea nu au mai apărut alte cazuri de pestă porcină africană de la cel confirmat în data de 19 septembrie’, a declarat prefectul Marian Şerbescu.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Suceava: Trei morţi, printre care şi un copil, în maşina care a ars după ciocnirea cu o cisternă, pe DN2
Prim plan joi, 26 decembrie 2024, 18:01

Suceava: Trei morţi, printre care şi un copil, în maşina care a ars după ciocnirea cu o cisternă, pe DN2

Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2,...

Suceava: Trei morţi, printre care şi un copil, în maşina care a ars după ciocnirea cu o cisternă, pe DN2
(UPDATE) Tânărul care a accidentat şase pietoni în Argeş va fi anchetat pentru tentativă de omor
Prim plan joi, 26 decembrie 2024, 18:00

(UPDATE) Tânărul care a accidentat şase pietoni în Argeş va fi anchetat pentru tentativă de omor

UPDATE ora 18:10 – Tânărul băut care a accidentat noaptea trecută şase pietoni în localitatea Slobozia, din judeţul Argeş va fi...

(UPDATE) Tânărul care a accidentat şase pietoni în Argeş va fi anchetat pentru tentativă de omor
Risc de avalanşă în zona alpină înaltă, la peste 1.800 de metri altitudine
Prim plan joi, 26 decembrie 2024, 18:00

Risc de avalanşă în zona alpină înaltă, la peste 1.800 de metri altitudine

Este risc de avalaşă de gradul trei în zona alpină înaltă, la peste 1.800 metri altitudine, în Munţii Bucegi şi Făgăraş, după ninsorile...

Risc de avalanşă în zona alpină înaltă, la peste 1.800 de metri altitudine
România închide definitiv 33 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025
Prim plan joi, 26 decembrie 2024, 16:51

România închide definitiv 33 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025

De la 1 ianuarire, anul viitor, când România intră în spaţiul Schengen de liberă circulaţie europeană şi cu frontierele terestre, vor fi...

România închide definitiv 33 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025
Prim plan joi, 26 decembrie 2024, 13:29

Controale ale inspectorilor ISU Vaslui la pensiunile şi restaurantele din judeţ

Inspectorii ISU fac controale în această perioadă, mai ales că pensiunile şi restaurantele sunt frecventate de un număr mare de turişti....

Controale ale inspectorilor ISU Vaslui la pensiunile şi restaurantele din judeţ
Prim plan joi, 26 decembrie 2024, 10:16

METEO: Viscol și intensificări puternice ale vântului în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 26-12-2024 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Viscol și intensificări puternice ale vântului în mai multe județe
Prim plan joi, 26 decembrie 2024, 06:18

România închide definitiv 33 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025

De la 1 ianuarire, anul viitor, când România intră în spaţiul Schengen de liberă circulaţie europeană şi cu frontierele terestre, vor fi...

România închide definitiv 33 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025
Prim plan miercuri, 25 decembrie 2024, 16:59

Aproape 300 de şoferi au fost sancţionaţi în ultimele 24 de ore de poliţişti rutieri

Aproape 300 de şoferi au fost sancţionaţi în ultimele 24 de ore de poliţişti rutieri pentru conducere fără permis sau pentru conducere sub...

Aproape 300 de şoferi au fost sancţionaţi în ultimele 24 de ore de poliţişti rutieri