Ascultă Radio România Iași Live

Un poliţist aflat la serviciu a fost găsit împuşcat în Penitenciarul Arad

Un poliţist aflat la serviciu a fost găsit împuşcat în Penitenciarul Arad

Publicat de gabrielarotaru, 20 octombrie 2019, 11:08

Un poliţist de 46 de ani a fost găsit împuşcat în Penitenciarul Arad, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când era de serviciu, o anchetă fiind în desfăşurare.

Corpul neînsufleţit a fost găsit de către colegi în jurul orei 04,00, în Postul Control 2 al unităţii.

„Personalul penitenciarului a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, la sosirea echipajului medical fiind constatat decesul. Concomitent, a fost informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad, în vederea efectuării cercetărilor specifice la faţa locului”, precizează un comunicat de presă remis, duminică, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Conform sursei citate, „poliţiştii de penitenciare sunt evaluaţi psihologic periodic, precum şi ori de câte ori este necesar, ultima evaluare psihologică fiind efectuată, în cazul de faţă, la data de 06.11.2018”.

Poliţistul decedat era angajat în sistemul penitenciar din anul 1999, iar colegii spun că şi-a îndeplinit „cu responsabilitate şi profesionalism atribuţiile de serviciu”.

Cauzele şi împrejurările producerii acestui eveniment vor fi stabilite de organele de cercetare penală abilitate. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 06:27

Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie

Organizaţiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională au anunţat, miercuri seara, declanşarea acţiunilor...

Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie
Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 19:22

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale

Formaţiunile politice din coaliţia de guvernământ au convenit, miercuri seara, ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să aibă loc pe data...

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 17:23

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize

Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA –...

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize
Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 11:11

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile

Poliţişti din toată ţară protestează, astăzi, faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile chiar şi cu două...

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 10:27

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur

Peste 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere în ţara noastră în 2023, cele mai numeroase victime înregistrându-se în rândul...

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:31

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc astăzi în prima şedinţă din acest an. Vor avea loc discuţii privind data alegerilor prezidenţiale...

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 12:07

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate

Poliţiştii vor acţiona astăzi, în ultima zi a vacanţei, cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate şi cu risc de producere a unor...

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 11:59

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane

Dispeceratul Naţional Salvamont a transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost 118 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a...

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane