Botoşani: Două persoane rănite într-un accident în care au fost implicate patru autovehicule
Publicat de gabrielarotaru, 31 octombrie 2019, 14:09
Două persoane, printre care o minoră, au fost rănite, astăzi, într-un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule, pe Şoseaua Iaşului din municipiul Botoşani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, accidentul a fost produs de şoferul unui autoturism care circula dinspre municipiul Botoşani către Iaşi. Autoturismul acestuia rula pe banda întâi, iar la un moment dat a schimbat banda din cauza unui obstacol pe partea carosabilă, semnalizat cu indicator de ocolire. Pe fondul schimbării bruşte a direcţiei de mers, şoferul a pierdut controlul asupra maşinii, a derapat, a lovit bordura din dreapta şi a fost proiectat pe sens opus, unde a lovit lateral un alt autoturism care circula regulamentar către Botoşani.
Ulterior, autoturismul lovit a ajuns pe sensul opus, unde a colizionat cu alte două autovehicule, un autoturism şi o autoutilitară.
‘Din accident avem două victime, o pasageră de 16 ani dintr-un autoturism şi şoferul unul alt autoturism. Toţi şoferii au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. A fost restricţionat traficul pe perioada cercetărilor la faţa locului, circa 40 de minute’, a afirmat Nenişcu. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)