ANI: Gardian de la Penitenciarul Iaşi, în stare de incompatibilitate
Publicat de , 1 noiembrie 2019, 10:08
Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul unui agent operativ la Penitenciarul Iaşi.
Potrivit unui comunicat al ANI, Sergiu Ştefan Aşibreiner s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 noiembrie 2017 – 30 mai 2018, deoarece a exercitat simultan funcţia de agent operativ în cadrul Penitenciarului Iaşi şi pe cea de agent de securitate în cadrul unei societăţi comerciale, încălcând astfel dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Într-un alt caz, ANI a stabilit că Dan Săvescu a fost în incompatibilitate în perioada 1 februarie – 25 octombrie 2016, întrucât a exercitat simultan funcţia de arhitect în cadrul Primăriei comunei Şelimbăr şi funcţia de arhitect în cadrul unui birou individual.
Conform legii, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)