Suceava: Un microbuz parcat pe o stradă din Suceava a luat foc
Publicat de Lucian Bălănuţă, 16 ianuarie 2015, 10:35
Pompierii militari ai Detaşamentului Suceava din cadrul ISU au intervenit vineri dimineaţă cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un microbuz pentru transport persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, microbuzul era parcat pe strada Iacob Zadik din cartierul sucevean Burdujeni, iar la sosirea gărzii de intervenţie autovehiculul ardea violent, existând pericolul de propagare a focului la două autoturisme parcate în apropiere.
Microbuzul a ars în proporţie de 90%, iar cele două autoturisme parcate în apropiere au fost afectate, flăcările deteriorându-le vopseaua.
Alin Găleată a precizat că nu s-au înregistrat victime, iar pompierii militari au salvat maşinile parcate în imediata vecinătate a zonei de incendiu.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)