Vremea se va menţine deosebit de caldă, sâmbătă şi duminică; temperaturi maxime de până la 24 de grade
Publicat de Andreea Drilea, 8 noiembrie 2019, 16:38
Vremea va fi deosebit de caldă la nivelul întregii ţări, sâmbătă şi duminică, cu valori termice diurne de 23-24 de grade şi şanse scăzute de ploaie, doar la nivel local, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Sâmbătă, 9 noiembrie, vremea va fi în general frumoasă şi care se menţine deosebit de caldă pentru această dată, cu valori termice între 16 şi 24 de grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei. Minimele de sâmbătă spre duminică vor fi pozitive, în general între 4 şi 14 grade. izolat, se va semnala ceaţă, iar vântul poate avea unele intensificări la munte şi în sudul Banatului.
La Bucureşti, cerul va fi variabil, fără condiţii de ploaie şi maxime cuprinse între 22 şi 23 de grade Celsius.
Duminică, 10 noiembrie, vremea va rămâne caldă, cu temperaturi pozitive atât pe durata zilei, cât şi noaptea. După amiază, vor apărea ploi locale în partea de vest şi nord-vest a ţării. Noaptea se extind mai mult către centru, dar izolat vor apărea şi în partea de sud, sud-est şi de est a teritoriului.
La nivelul Capitalei, duminică, valorile maxime vor fi comparabile cu ziua de sâmbătă, respectiv de 21 – 22 de grade, iar duminică spre luni, trecător, vor apărea ploile.
(Radio Iaşi/Andreea Drîlea/FOTO radioiasi.ro)