Zidul Berlinului, un simbol al „Războiului Rece”

Publicat de nicolaetomescu, 8 noiembrie 2019, 20:47

Ziua Unității Germane (Tag der Deutschen Einheit), sărbătoarea națională a Republicii Federale Germania, a fost adoptată după reunificarea politică, legislativă, teritorială și administrativă, petrecută integral la 3 octombrie 1990. Altă posibilitate de a sărbători această reunificare ar fi fost ziua căderii Zidului Berlinului (9 noiembrie 1989), care coincide cu fondarea primei republici germane reale, „Republica de la Weimar”, în 1918, precum și cu înfrângerea lui Hitler în prima încercare a sa de lovitură de stat – așa numitul puci al berii din 1923. În același timp, tot pe 9 noiembrie, dar în anul 1938, a avut loc „Noaptea pogromului” îndreptat împotriva evreilor din Germania, cunoscută în germană și drept Reichskristallnacht. Totuși, ideea zilei căderii Zidului Berlinului a fost abandonată în favoarea mult mai neutrei zile de 3 octombrie. În Germania de Vest, înaintea reunificării celor două Germanii, Ziua Unității fusese sărbătorită la data de 17 iunie, ca un omagiu adus zilei revoltei muncitorilor est-germani din 1953 (din cauza înrăutățirii condițiilor de muncă prin creșterea numărului de ore, dar fără compensare materială); revolta a fost înăbușită cu ajutor sovietic…

*

Zidul Berlinului, considerat un simbol al Războiului Rece, a fost construit iniţial la 13 august 1961 şi a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989; conceput de administraţia liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht şi aprobat de liderul sovietic Nikita Hruşciov, zidul a fost o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani.

• Zidul Berlinului a fost ridicat la 15 ani după izbucnirea Războiului Rece
• Harald Jäger, ofițer de gardă la punctul de frontieră din Bornholmer Strasse, s-a trezit în fața unui număr mare de oameni (care doreau să încalce frontiera). În lipsa unor instrucțiuni clare, a luat decizia de a ridica bariera și de a-i lăsa pe oameni să treacă
• Bariera care separa Berlinul de Vest de cel de Est consta din două ziduri de beton
• Potrivit estimărilor oficiale, 138 de persoane au murit împușcate sau au suferit accidente fatale în încercarea de a trece zidul
• Din cei 10.000 de oameni care au încercat să scape din Germania de Est, peste 5.000 au reușit trecând peste sau sub Zidul Berlinului 
• În Germania de Est, zidul era numit „Pavăza de protecție antifascistă”. În Germania de Vest, i se spunea „Zidul Rușinii”
• Partea de vest a Zidului era acoperită de graffitti-uri, spre deosebire de cealaltă – care a rămas mereu gri
• Zidul Berlinului a servit drept ghenă a vest-berlinezilor 
• Demolarea oficială a zidului a început pe 13 iunie 1990 
• La doar câteva ore după căderea zidului și în lunile următoare, mii de oameni – cunoscuți drept Mauerspechte, ciocănitori de zid – au folosit ciocane pentru a desprinde câte o părticică din Zidul Berlinului (devenite acum suveniruri pentru turiști)…

*

Printre ţările europene, Germania și-a reconsolidat poziţia pe care o lungă tradiţie istorică i-a conferit-o în zona Europei centrale şi sud-estice (cu eclipse parţiale şi temporare, urmate mereu de reveniri)… Cândva, Vestul a însemnat (pentru români) tandemul Franţa-Germania. Acum, „jocurile” se fac altfel, fiindcă lumea (implacabil şi România) s-au schimbat. Ca reper cultural (şi de prestigiu) America a trecut pe primul loc… Puţini membri ai „elitei” româneşti sunt pătrunşi de cultura germană; nu sunt numeroşi românii care vorbesc nemţeşte… Mai în glumă, mai în serios, s-ar putea spune că se vorbeşte mai mult româneşte în Germania decât nemţeşte în România…

Viorel Roman, doctor în filosofie, fost corespondent „Vocea Americii” pentru Germania, a făcut și face parte (potrivit propriei mărturisiri) dintr-un val atipic de cercetători, care și-a propus/îşi propune renunţarea la tabu-uri (nu cu orice preţ), ieşirea din paradigma teleologică, asumarea perspectivei etice asupra istoriei, rigoare sporită nu doar faţă de formă, ci şi faţă de fond; se poate mândri cu stagii îndelungate în biblioteci, arhive şi pe teren” (mărturiile orale reprezentând o sursă importantă). S-a vorbit, adesea, despre o întârziere metodologică – în combinaţie cu prejudecata ideologică a supraevaluării statului faţă de societatea reală. Adevărul este că apelul la documente se impune, dar şi şansa de a-i interoga pe oamenii vii. Atâta timp cât efortul tinde să creeze condiţiile dialogului, să aşeze dezbaterea la cuvenitul său nivel, i-am solicitat domnului Viorel Roman capacitatea de exercitare a gândirii critice…

*

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Orchestra Filarmonicii „Altenburg” din Gera susţinea o serie de concerte în România; turneul s-a desfăşurat sub patronajul ambasadorului Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, al ambasadorului României în Republica Federală Germania, Emil Hurezeanu, fiind finanţat de Însărcinatul Guvernului Federal pentru Cultură și Media. La Timişoara, în 29 octombrie şi 1 noiembrie, au fost programate două concerte/Filarmonica „Banatul”. Concertul aniversar din Bucureşti/3 noiembrie, la „Ateneul Român” , l-a avut ca dirijor pe Laurent Wagner, director general muzical, iar ca solist pe Mircea Marian, violoncel (în program: Concertul pentru violoncel şi orchestră de Dan Dediu, în primă audiţie şi Simfonia nr. 1 în do minor op. 68 de Johannes Brahms. Concertul pentru violoncel şi orchestră de Dan Dediu, unul dintre cei mai importanţi compozitori români contemporani, o lucrare compusă special pentru turneul „Muzica viitorului – o punte spre Europa de Est”.