Gheorghe Asachi: „O naţie care a pierdut încrederea în sine, între toate altele este cea mai mizerabilă, pentru că a frânt bastonul pe care se putea răzima”

Publicat de nicolaetomescu, 11 noiembrie 2019, 15:00

Gheorghe Asachi (1 martie 1788–12 noiembrie 1869)[1], născut în Herţa/nordul Moldovei (teritoriu înstrăinat prin imperialismul de factură sovietică, având ca profitor paroxistic Ucraina de astăzi), și-a continuat (după vârsta de 9 ani) studiile[2] în limba polonă, latină, germană; la Lvov, Asachi a pus temelia culturii sale enciclopedice, acolo s-au înfiripat concepțiile sale iluministe[3]; după obținerea doctoratului în filozofie, a diplomei de inginer și arhitect, a luat calea Iașilor (1805)[4], plecând, în același an, la Viena[5]; în august 1808, a plecat la Roma[6], pentru completarea studiilor.

În august 1812, se întorcea în Moldova, conștient de puterile sale, călăuzit de o ideologie liberală progresistă[7], de dragostea pentru patrie și popor (valori în care credeau oamenii secolului al XIX-lea); de atunci și până la sfârșitul existenței lumești va fi revendicat în aproape orice domeniu al culturii[8]; precursor al generaţiei paşoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul dintre întemeietorii nuvelei istorice (mă refer la acest cadru geografic), a condus reviste literare, a recuperat, din Lemberg[9], manuscrisul Ţiganiadei[10], a jucat rolul îndrumătorului în teatru, şcoală, presă[11], activitate tipografică, a devenit unul dintre întemeietorii „Academiei Mihăilene”, a publicat prima gazetă[12] în limba română din Moldova, a organizat primele reprezentaţii teatrale în limba română (1816) /a tradus, a adaptat piese de teatru/ și Conservatorul filarmonic dramatic (1836), a abordat, în poezie[13], toate speciile[14], a versificat legende istorice[15], a scris nuvele istorice[16].

„Asachi” – afirma Eugen Lovinescu – „a fost omul epo­cii lui, adică omul ieșit din mijlocul necesităților vremii; n-a comandat timpului; s-a pus însă în serviciul lui cu o bogăție remarcabilă de aptitudini. Trăind într-o epocă de nediferențiere culturală el a fost din rasa enciclopediștilor. Pe lângă o cultură științifică a avut și o educație artistică: a mânuit lira, penelul și echerul; umanității i-a adăugat și vaste cunoștințe poliglote; muzicii i-a adăugat ingineria”…

[1] Fiul Elenei și al lui Lazăr Asachievici, a primit primele noțiuni de învățătură de la tatăl său (preot)/Lazăr (Leon) Asa­chi, om de aleasă ins­truc­ție, traducător, avea moșii acolo unde să găsea o co­mu­nitate armeană („zece case”, cf. călătorului Mi­nas Păjiș­kian, cel care vizita târgu­șorul pe la începutul secolului al XIX-lea)…

[2] La Lvov, unde se mutase familia… A studiat logica, matematica, istoria naturală, fizica, metafizica şi etica (urmând, de asemenea, un curs special de arhitectură) la universitatea din localitate/în cuprinsul facultății de filozofie…

[3] Sub influența unora dintre profesorii universității din Lvov; s-a dumirit, totodată, asupra literaturii poloneze și literaturii noastre clasice (fapt care ține de evidența creațiilor sale literare)… Și prin intermediul studiilor sale viitoare, va încorpora cultura superioară, solidă și diversificată; Asachi se recomandă drept un fin cunoscător al limbilor polonă, rusă, latină, germană, italiană, franceză, engleză (însușite de o manieră unică pentru vremea sa)… Cărturar de tip renascentist, cu o cultură enciclopedică și iluministă, cu înclinații pentru domenii diferite (inginer, profesor, diplomat, grafician, ziarist, pictor, tipograf, arhivist, dramaturg), Gheorghe Asachi era animat de dorința dezvoltării culturii românești…

[4] Punea în practică cunoștințele sale de arhitectură (la construirea unor case particulare)…

[5] Studia, preț de 3 ani, astronomia, matematicile superioare și pictura… Mai târziu, capitala Austriei îl va cunoaște și în calitatea agentului diplomatic al domnitorului loniță Sandu Sturdza (Asachi reîntorcându-se, în 1827, la Iași)…

[6] Primele încercări poetice (despre Gheorghe Asachi se poate scrie folosindu-se cuvintele poet, prozator, dramaturg); la Roma a fost ales membru extraordinar al „Societății literare”…

[7] Asachi trăgea speranța să obțină un rol important; întoarcerea lui din Italia a coincis cu procesul de prefacere, de transformare a relațiilor feudale în Moldova; deveniseră prioritare difuzarea științelor, prin instituții de învățământ, necesitatea activității sistematice de trezire a conștiinței țăranilor loviți nu numai de starea lor materială, dar și de absența școlilor, bibliotecilor, ziarelor, instituțiilor moderne…

[8] În 1813, înființa o clasă de inginerie în limba română (acolo preda arhitectura, istoria artelor, geodezia, matematica, cu talent pedagogic); din 1818, putem vorbi despre prima promoție de ingineri formați în Moldova; lui i se datorează apariția primei școli primare de fete /„Institutul pentru educația fetelor” (1834)/, deopotrivă bazele învățământului artistic și politehnic (în 1841) – prin inaugurarea școlii de arte și meserii, extinderea rețelei școlilor primare, scrierea de manuale, alcătuirea unor rudimente de programe analitice; patru decenii au fost tributul de recunoștință plătit de Asachi prin organizarea școlilor (1813-1849), cu rugămintea lui Veniamin Costache mitropolitul (acesta din urmă a fost și caimacam/locțiitor al domnului țării)…

[9] Din Polonia, acolo unde studiase în tinereţe…

[10] Epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu… În 1869, deși împlinise 81 de ani, pleca în călătorie la Lemberg /în Galiţia/ şi cumpăra manuscrisul Ţiganiadei…

[11] Inițiatorul presei, din Moldova, în limba română; apariția primului ziar/„Albina Românească”/, a altor ziare care se adresau categoriilor diverse de cititori („Foaia sătească”, „Icoana lumii”)…

[12] „Albina Românească” (1829)…

[13] În „Giornale di Campodoglio” (1811), a publicat primul său sonet în limba italiană; primul poem în limba română, Cătră Italia, a fost scris în acelaşi an…

[14] Ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditaţii, balade…

[15] Dochia şi Traian, Ştefan cel Mare înaintea Cetăţii Neamţ… Adversar declarat al Revoluţiei de la 1848 în Moldova, a fost ținut la respect de adepții transformărilor radicale, având timp pentru a-și tipări nuvelele istorice (mai întâi, în franceză /Nouvelles historiques de la Moldo Roumanie-1859, apoi în traducere românească-1867)…

[16] Dragoş, Petru Rareş, Rucsandra Doamna ş.a., sursă de inspiraţie pentru nuvelele lui Costache Negruzzi…