Numărul pasagerilor care folosesc servicii ocazionale de transport, în scădere cu peste 300.000 (studiu)
Publicat de Andreea Drilea, 13 noiembrie 2019, 07:42
Numărul pasagerilor care folosesc servicii ocazionale de transport a înregistrat o scădere cu peste 300.000 de călători, până la 1,818 milioane, în primele şase luni ale anului, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), prezentate într-un studiu al unei agenţii de turism, remis marţi AGERPRES.
În schimb, s-a sesizat o creştere a numărului de pasageri pe cursele internaţionale cu aproape 80.000, până la 236.000, relevă datele INS.
În primul semestru din 2018, serviciile de transport rutier ocazional au înregistrat 2,138 milioane de călători la nivel naţional şi 158.000 de pasageri la nivel internaţional.
‘Voucherele de vacanţă au jucat un rol important în modificarea acestui trend pe segmentul transportului de turişti. Anul acesta, românii şi-au dat seama că pot beneficia de pachete turistice pentru întreaga familie şi au ales să transportul în regim propriu spre destinaţiile interne. Mai mult, traseele interne sunt pe durate de timp şi distanţe mai scurte şi mai cunoscute decât cele internaţionale şi din acest motiv s-a ales maşina personală’, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Potrivit acestuia, autocarul este o opţiune pentru turişti doar atunci când aleg să se relaxeze, fără să explorezi împrejurimile. ‘Pachetele turistice îţi oferă o anumită comoditate pe care nu o ai atunci când călătoreşti cu maşina personală. Nu trebuie să te mai stresezi cu setarea traseului, drum până la destinaţie, trafic şi altele. Din acest motiv, a crescut cu 50% transportul cu autocarul în primul semestru al acestui an. Şi în plus, tarifele pentru un bilet cu autocarul sau microbuzul sunt mult mai convenabile decât suma cheltuită pe combustibil cu maşina proprie’, a precizat Lucian Bădîrcea.
Tour-operatorul specializat pe vacanţe în Bulgaria, IRI Travel, a prezentat un studiu legat de preţurile practicate de agenţiile de turism pe transportul rutier (autocar, microbuz, minibus) intern şi internaţional individual, dar şi cât costă transportul unui pasager, din pachetul turistic, în funcţie de destinaţia aleasă.
Tariful unui bilet de autocar în euro/pers pe rutele din România pornesc de la 10 euro în Oltenia şi ajung până la 23 de euro pentru Maramureş, cu plecare din Bucureşti.
Cele mai mici tarife percepute către Bulgaria, tur-retur, pleacă de la 20 de euro pentru Albena şi Nisipurile de Aur şi ajung până la 60 de euro de persoană pentru staţiunea montană Bansko.
Preţurile pentru transportul în Grecia se încadrează între 50 şi 65 de euro de persoană, tur-retur, conform studiului prezentat, iar cele pentru Turcia sunt între 34 de euro, la Istanbul şi 130 de euro, la Bodrum.
‘Tarifele luate în considerare în studiu ţin seama de distanţele dintre Capitală şi marile oraşe din regiunile istorice ale României. În schimb, pentru transportul în afara ţării s-au calculat tarife cu plecare din Bucureşti şi principalele staţiuni de destinaţie din Bulgaria, Grecia şi Turcia. Iar dacă se iau în calcul şi plecări din marile oraşe ale ţării tarifele cresc după cum urmează: 15-25 euro, din Ploieşti sau Braşov, 20-30 euro, din Piteşti sau Craiova şi între 23-38 euro, plecările din Bacău şi Iaşi’, a mai spus Lucian Bădîrcea.
Studiul IRI Travel a analizat patru ţări de destinaţie în care sunt folosite autocare închiriate şi cum era de aşteptat România este cea mai ieftină destinaţie din motive logistice, dar nici restul statelor implicate nu sunt la mare depărtare ca preţ.
Astfel, tarifele exprimate în euro per kilometru sunt între 0,9 şi 1,1 pentru România, 1-1,1 pentru Bulgaria, 1 – 1,2 Turcia şi 1,1 – 1,25, pentru Grecia.
Conform sursei citate, un turist plăteşte 35 şi 60 de euro pentru transport dintr-un pachet turistic pentru un sejur în România, cel mai scump fiind către Bodrum (Turcia), 125 de euro.
‘În cazul tarifelor percepute pe biletele de autocar la achiziţionarea unui pachet turistic, acestea sunt mai mari decât cele strict pentru călătorie pentru că se ia în considerare vizitarea mai multor obiective turistice, fapt care presupune un consum mai mare de combustibil dar şi de timp’, a explicat Lucian Bădîrcea.
Studiul a fost realizat în perioada 21 octombrie – 8 noiembrie împreună cu 23 de agenţii partenere din ţară. Preţurile prezentate sunt medii ale tuturor preţurilor contorizate de IRI Travel.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)