Wolfgang Amadeus Mozart

Publicat de nicolaetomescu, 26 ianuarie 2022, 23:15

Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor prolific, autorul unei succesiuni fabuloase de opere, concerte, simfonii, muzică de cameră, sonate, marcate de emoții și texturi sofisticate – care au modelat, de o manieră profundă, muzica clasică, s-a aliniat, totodată, unei varietăți de locuri și de patroni europeni…

Născut[1] la 27 ianuarie 1756, în Salzburg[2], muzicianul capabil să cânte (în public, începând cu vârsta de 6 ani[3]) la mai multe instrumente, trăia în Europa Centrală a mijlocului secolului al XVIII-lea[4].

Într-o perioadă, Mozart a avut ocazia să  îmbrățișeze mai multe genuri muzicale, compunând simfonii, cvartete de coarde, sonate, serenade, câteva opere. A dezvoltat o pasiune efemeră pentru concertele de vioară. În 1776, și-a îndreptat eforturile către concertele de pian[5]. În 1779, în Salzburg, Wolfgang Amadeus Mozart a demonstrat că poate compune și lucrări bisericești, inclusiv[6] Liturghia Încoronării. În martie același an, a fost chemat, la Viena, de arhiepiscopul von Colloredo[7]. La cumpăna anilor 1782-1783, Wolfgang Amadeus Mozart a devenit încântat de opera lui Johannes Sebastian Bach și George Frederic Handel[8]. Din 1782 până în 1785, Wolfgang Amadeus Mozart și-a împărțit timpul între concerte avându-l ca solist (3-4 concerte de pian în fiecare sezon)[9]. Anul 1784 s-a dovedit cel mai prolific din viața sa concertistică[10]. La mijlocul anilor 1780, stilul de viață extravagant al lui Wolfgang și Constanze Mozart începea să-și pună amprenta[11]; a considerat că cea mai bună modalitate de a obține un venit mai stabil și mai profitabil ar fi prin numire; totuși, acest lucru nu ar fi ușor de adaptat preferințelor muzicale ale curții aplecate față de compozitorii italieni și de influența Kapellmeister Antonio Salieri[12].

În decembrie 1787, împăratul Iosif al II-lea l-a numit pe Wolfgang Amadeus Mozart drept „compozitorul său de cameră”[13]. Spre sfârșitul anilor 1780, starea materială a început să se agraveze; venitul i se micșora; Austria era în război; scăzuse și capacitatea aristocrației de a sprijini artele; la jumătatea anului 1788, Mozart și-a mutat familia din centrul Vienei în suburbia Alsergrund, pentru ceea ce părea a fi o modalitate de reducere a costurilor de viață[14].

Între 1790-1791, a trecut printr-o perioadă de mare productivitate muzicală și de vindecare personală[15]. Cu toate acestea, atât sănătatea mentală cât și cea fizică a lui Wolfgang Amadeus Mozart se deteriorau[16].

Wolfgang Amadeus Mozart a murit[17] la 5 decembrie 1791, pe când împlinise 35 de ani.

Constanze a vândut multe dintre manuscrisele sale nepublicate pentru a plăti datoriile mari ale familiei[18].

Când ne referim la o vârstă fragedă, ascensiunea istorică către faimă și împlinire profesională pare că este reminiscența artiștilor muzicali contemporani (a căror ascensiune s-a arătat prea curând). În momentul trecerii sale la veșnicie, Mozart era considerat unul dintre cei mai mari compozitori din toate timpurile. Muzica sa, o expresie îndrăzneață, de multe ori complexă și disonantă, a necesitat măiestrie tehnică din partea muzicienilor care au interpretat-o. Lucrările sale au rămas populare pe tot parcursul secolului al XIX-lea, întrucât biografii l-au privit pozitiv, iar muzica s-a bucurat de spectacole constante și de redări ale altor muzicieni. Opera sa a influențat mulți compozitori, îndeosebi pe Beethoven. Alături de Joseph Haydn, prietenul său, Mozart a conceput și perfecționat formele mărețe de simfonie, operă, ansamblu de coarde și concerte (acestea au marcat perioada clasică). În special compozițiile muzicale scrise pentru soliști, cor și orchestră, pe textul unui libret dramatic, prezintă o perspectivă psihologică neobișnuită, unică pentru muzica de la acea vreme și continuă să exercite o fascinație specială…

[1] Fiul lui Leopold și al Mariei Pertl Mozart… Leopold, compozitor de succes, violonist și maestru-asistent la curtea din Salzburg, și-a dedicat mare parte din timp educației muzicale a copiilor săi (cunoscându-le și recunoscându-le talentele speciale); Wolfgang a arătat că poate merge dincolo de învățăturile tatălui, cu a sa compoziție timpurie (la vârsta de cinci ani), demonstrând abilități excepționale la claviaturi și vioară – curând, a început să cânte la pian, orga și violă. Mama lui Wolfgang, Anna Maria Pertl, se născuse dintr-o familie cu avere moderată, descendentă a reprezentanților, la vârf, a comunității locale. Singura sa soră, Maria Anna (poreclită „Nannerl”), s-a bucurat, la rându-i, de încurajarea și îndrumarea tatălui, amândoi fiind prezentați muzicii de la o vârstă fragedă. Wolfgang a început să arate o înțelegere superioară a semnificației acordurilor, tonalității și ritmului; la scurt timp, a fost îndrumat de Leopold, profesor devotat și orientat, adeptul lecțiilor amuzante, dar cu accente ferme pe etică și perfecționism…

[2] Salzburg ar fi locul de naștere al unuia dintre cei mai talentați și prodigioși compozitori muzicali din toate timpurile…

[3] În 1762, tatăl îi luase pe „Nannerl” (pe atunci, 11 ani) și pe Wolfgang (în vârstă de șase ani) la curtea Bavariei (din Munchen); episodul urma să devină primul dintre „turneele” europene; frații s-au deplasat la curțile din Paris, Londra, Haga, Zurich; Wolfgang a cunoscut o serie de muzicieni împliniți și s-a familiarizat cu lucrările lor; particularitatea a fost întâlnirea, de la Londra, cu Johann Christian Bach (fiul cel mai mic al lui Johann Sebastian Bach), care a avut o influență puternică asupra lui Wolfgang. Călătoriile erau lungi și, purtate, deseori, în condiții oarecum primitive, așteptându-se invitații și rambursări de bani din partea nobilimii. Frecvent, Wolfgang și alți membri ai familiei sale s-au îmbolnăvit destul de sever și au fost nevoiți să-și limiteze programul. În decembrie 1769, Wolfgang celor 13 ani împliniți (și tatăl său) au plecat din Salzburg în Italia, lăsându-și acasă mama și sora; se pare că din acea clipă s-a încheiat cariera muzicală profesionistă a lui „Nannerl”; ea ajunsese aproape de vârsta căsătoriei și, după obiceiul vremii, nu i se mai permitea să-și arate talentul artistic în public. Ieșirea italiană a fost mai lungă decât celelalte (1769-1771), întrucât Leopold a dorit să probeze, unui număr cât mai mare de publicuri, abilitățile fiului său/de interpret și de compozitor,. În timp ce se afla la Roma, Wolfgang a auzit Miserere (Gregorio Allegri), în „Capela Sixtină”; a scris întreaga partitură din memorie, revenind doar pentru a corecta câteva erori minore. În această perioadă, Wolfgang a compus și opera Mitridate, re di Ponto; au urmat, pentru curtea din Milano, alte două opere, Ascanio în Alba (1771) și Lucio Silla (1772); Amadeus și tatăl său s-au întors, din Italia, în martie 1773; arhiepiscopul von Schrattenbach (protectorul lui Leopold) a murit și a fost succedat de Hieronymus von Colleredo; la întoarcerea lor, noul arhiepiscop l-a numit pe tânărul Mozart ca asistent al maestrului de concert, dar cu un salariu mărunt…

[4] Traversa o perioadă de tranziție… Rămășițele Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană se transfigurau în mici principate; competiția, pentru identitate și recunoaștere, a condus la situații în care conducerea politică a unor orașe-state (precum Salzburg, Viena, Praga) se afla în mâinile aristocrației – averea acumulată le-a permis, deopotrivă, artiștilor și muzicienilor să fie relaxați, inspirați și capabili să se distreze; muzica perioadelor renascentiste și baroce a fost reconfigurată către compoziții mai „realiste”, cu instrumente complexe. Salzburg ar fi locul de naștere al unuia dintre cei mai talentați și prodigioși compozitori muzicali din toate timpurile…

[5] Culminând, la începutul anului 1777, cu Concertul de pian numărul 9 în E flat major. Wolfgang tocmai împlinise 21 de ani. În pofida succesului său privind compozițiile, a fost nemulțumit de poziția de asistent al maestrului de concert și, totodată, de mediul muzical limitat din Salzburg. Era ambițios și credea că poate face mai mult în altă parte. În august 1777, Mozart a pornit într-o călătorie pentru a găsi un loc de muncă mai prosper. Arhiepiscopul nu i-ar fi dat permisiunea lui Leopold să călătorească, astfel încât Anna Maria l-a însoțit pe Wolfgang prin Mannheim, Paris și Munchen. Au existat mai multe posturi care s-au dovedit, inițial, promițătoare, dar dezamăgirea a luat locul speranței. A început să rămână fără fonduri și a trebuit să amaneteze mai multe obiecte personale valoroase pentru a plăti cheltuielile de călătorie. Mama i s-a îmbolnăvit și a murit /3 iulie 1778. După ce a aflat vestea morții soției sale, Leopold a negociat un post mai bun pentru fiul său (în Salzburg, dar nu pe domeniul muzical) și Wolfgang s-a întors acasă…

[6] A compus și o altă operă, Ideomeneo (1781), pentru Munchen…

[7] Care participa la urcarea lui Iosif al II-lea pe tronul austriac… Primirea rece a arhiepiscopului   l-a jignit pe Mozart; a fost tratat ca un simplu slujitor, i s-au interzis anumite lucruri, s-a văzut obligat să-i achite (împăratului) o taxă egală cu jumătate din salariul său anual (în Salzburg); a avut loc o ceartă și Mozart a propus să demisioneze; la început, arhiepiscopul a refuzat, apoi s-a retras cu o destituire bruscă și îndepărtarea fizică a marelui compozitor din fața arhiepiscopului; Mozart a decis să se stabilească la Viena, doar ca interpret și compozitor independent, locuind, o vreme, cu prietenii, la casa lui Fridolin Weber…

Și-a găsit unde să muncească, preluând elevi, scriind muzică pentru a fi publicată și cântând în mai multe concerte; de asemenea, a început să compună opera Die Entführung aus dem Serail. În vara anului 1781, se zvonea că ar fi avut în vedere căsătoria cu fiica lui Fridolin Weber, Constanze; știind că tatăl său va respinge căsătoria și îi va întrerupe cariera, tânărul Mozart i-a scris repede, negând orice idee legată de oficializare; dar, până în decembrie, i-a cerut binecuvântarea; deși se știe că Leopold a dezaprobat sentimente și intenții, ceea ce nu se cunoaște este discuția dintre tată și fiu, deoarece scrisorile lui Leopold ar fi fost distruse de Constanța; corespondența ulterioară dinspre Wolfgang a indicat că el și tatăl său nu au fost de acord în această privință; era îndrăgostit de Constanze și căsătoria a fost puternic încurajată de mama eim – într-un anumit sens, s-a simțit angajat; cuplul a consfințit căsătoria pe 4 august 1782; între timp, Leopold și-a dat acordul; Constanze și Wolfgang au avut șase copii (doar doi, Karl Thomas și Franz Xaver, au supraviețuit)…

[8] Ceea ce a dus la mai multe compoziții în stil baroc,  a influențat o mare parte dintre compozițiile de mai târziu, precum pasaje din Die Zauberflote (Flautul magic) și finala Simfoniei Numărul 41… Mozart l-a cunoscut pe Joseph Haydn și pe cei doi compozitori menționați anterior; toși i-au devenit prieteni admiratori. Când Haydn a vizitat Viena, au susținut uneori concerte improvizate cu cvartete de coarde. Între 1782-1785, Mozart a scris șase cvartete dedicate lui Haydn…

[9] La Viena, spațiul pentru închiriere a fost, uneori, greu de obținut, astfel încât Mozart s-a oprit în locuri neconvenționale (cum ar fi camere mari din clădirile de apartamente și săli de bal ale restaurantelor scumpe)…

[10] Pe durata a cinci săptămâni, Mozart a apărut în 22 de concerte, inclusiv cinci pe care le-a produs și interpretat ca solist. Într-un concert tipic, reunea o selecție de piese existente și de improvizație, inclusiv diversele sale concerte de pian. Alteori, avea să conducă spectacole ale simfoniilor sale. S-a bucurat de o legătură unică cu publicul său; în cuvintele biografului Maynard Solomon „a avut posibilitatea de a asista la transformarea și perfecționarea unui gen muzical important.” În această perioadă, Mozart a început să păstreze un catalog cu propria sa muzică, ceea ce ne-ar putea indica o conștientizare a locului său în istoria muzicală…

[11] În ciuda succesului său ca pianist și compozitor, Mozart nu era ocolit de dificultăți financiare grave; s-a asociat cu aristocrați din Europa și a considerat că ar trebui să trăiască ca unul dintre ei…

[12] Relația lui Mozart cu Salieri a fost subiectul speculațiilor și al legendelor. Scrisorile scrise între Mozart și tatăl său, Leopold, indică faptul că cei doi au simțit o rivalitate, dincolo de neîncrederea față de muzicienii italieni, în general, față de Salieri, în special. Decenii după moartea lui Mozart, s-au răspândit zvonuri că Salieri l-a otrăvit; nu există nicio bază pentru această speculație; deși ambii compozitori erau, adesea, în dispută pentru aceeași slujbă și pentru atenție publică, există puține dovezi că relația lor a degenerat dincolo de o rivalitate profesională tipică; și-au admirat munca și, la un moment dat, au colaborat la o cantată pentru voce și pian, numită Per la recuperare salut di Ophelia…

[13] Post vacant odată cu moartea lui Gluck… Gestul a fost și o onoare acordată lui Mozart, încât a fost stimulativ să-l împiedice pe apreciatul compozitor să părăsească Viena; a reprezentat un fel de întâlnire cu jumătate de normă, cu salarii mici, lui Mozart i s-a cerut să compună doar dansuri pentru balurile anuale; venitul modest nu i-a displăcut lui Mozart, care se lupta cu datoriile și i-a oferit libertatea de a explora mai multe ambiții muzicale personale…

[14] În realitate, cheltuielile familiei au rămas mari, iar noua locuință a oferit doar mai mult loc. Mozart a început să împrumute bani de la prieteni, deși a fost aproape întotdeauna capabil să ramburseze prompt atunci când i-a venit la îndemână un comision sau un concert. În acest timp, a scris ultimele sale trei simfonii și ultima dintre cele trei opere din Da Ponte, Cosi Fan Tutte (care a avut premiera în 1790). În acest timp, a parcurs distanțe lungi de la Viena la Leipzig, Berlin și Frankfurt, în alte orașe germane, sperând să-și reînvie succesul și situația financiară a familiei. Perioada 1788-1789 a fost descendentă pentru Mozart, experimentând, în propriile sale cuvinte, „gânduri negre” și o depresie profundă; istoricii cred că ar fi putut avea o formă de tulburare bipolară, care explică perioadele de isterie combinate cu stări de creativitate agitată…

[15] Flautul fermecat, una dintre cele mai admirate opere ale sale, concertul final pentru pian, Concertul pentru clarinet în A major și Requiemul neterminat, au fost scrise în această perioadă; Mozart a reușit să reînvie o mare parte din notorietatea sa publică, prin spectacole repetate ale lucrărilor sale. Situația sa financiară a început să se îmbunătățească, patronii înstăriți (unguri și olandezi) au promis recompense anuale în schimbul compozițiilor ocazionale (din această transformare benefică de atitudine și de comportament, Mozart a fost în măsură să-și achite multe datorii)…

[16] În septembrie 1791, a fost la Praga pentru premiera operei La Clemenza di Tito, pe care trebuia să o producă pentru încoronarea lui Leopold al II-lea (ca rege al Boemiei). Mozart și-a revenit pentru a conduce premiera, de la Praga, a Flautului Fermecat, dar s-a adâncit în boală (luna noiembrie). Constanze și sora ei, Sophie, au venit pentru a-l ajuta, dar Mozart a fost preocupat mental de terminarea Requiem-ului, iar eforturile lor s-au dovedit a fi în zadar…

[17] Cauza morții este incertă, din cauza limitărilor diagnosticului postmortem; oficial, febra miliară severă, referindu-se la o erupție cutanată care arată ca semințele de mei… de atunci, au circulat multe ipoteze cu privire la moartea lui Mozart; unii au atribuit-o febrei reumatice, o boală de care a suferit, în mod repetat, de-a lungul vieții; nu l-a jelit nimeni, trupul i-a fost aruncat într-un mormânt comun; ambele acțiuni vizau obiceiul vienez din acea vreme/numai aristocrații și nobilimea se bucurau de doliu public și erau îngropați în morminte marcate; cu toate acestea, concertele sale memoriale la Viena și Praga au atras atenția….

[18] A putut obține o pensie de la împărat și a organizat mai multe concerte memoriale profitabile în onoarea lui Mozart; a reușit să obțină o anumită securitate financiară pentru ea însăși și să-i permită să își trimită copiii la școli private…