Originals – I Love Rock’N Roll – cu Bogdan Sălăvăstru
Publicat de cristinaspinu, 24 noiembrie 2019, 11:26
“I Love Rock’N Roll” piesa de referință a interpretei Joan Jett și a formației sale The Blackhearts apare în noiembrie 1981 ca prim single de pe al doilea ei album de studio ce se numește tot “I Love Rock and roll”. Ea s-a făcut remarcată încă din 1975 când înființează trupa The Runaways. Povestea acestei trupe a fost ecranizată în 2010 în filmul cu același nume, “The Runaways”.
Joan Jett înregistrează o primă versiune a piesei în 1979 cu Steve Jones și Paul Cook de la Sex Pistols. Pe atunci, casa ei de discuri nu dorea să lanseze această piesă. Așa se face că în 1981 ea reface melodia cu fomația the Blackhearts. Această versiune ajunge pe locul 1 în US Hot 100 și se vinde în peste 2 milioane de exemplare. Urcă doar pe locul 4 în topul din Marea Briatnie. În anul 2016, această versiune a piesei “I Love Rock’N Roll” a fost inclusă în Grammy Hall of Fame.
În anul 2002, Britney Spears lansează un cover ce se regăsește pe albumul “Britney”. Versiunea ei ajunge pe locul 4 în Portugalia, pe 9 în Austria și pe locul 7 în Germania.
Aceste variante ale “I Love Rock’N Roll” sunt versiuni cover după originalul din anul 1975 a britanicilor de la Arrows. O compoziție Alan Merrill și Jake Hooker melodia nu a fost niciodată lansată ca single. În acele vremuri erau preferate baladele. Piesa era cântată în cadrul emisiunii TV pe care o prezentau între 1976 și 1977 ce se numea ca și formația – Arrows. Aici aude și Joan Jett melodia, în timpul unui turneu cu trupa sa de atunci The Runaways.
Varianta originală, The Arrows în link-ul de mai jos:
Audio Originals – I Love Rock’N Roll
Text adaptat și tradus de Bogdan Sălăvăstru. Surse: wikipedia.org și songfacts.com.