Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: O persoană decedată şi o alta rănită grav într-un accident rutier, la Putna

Suceava: O persoană decedată şi o alta rănită grav într-un accident rutier, la Putna
Foto: dav

Publicat de Andreea Drilea, 20 noiembrie 2019, 08:55

O persoană a decedat şi alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier petrecut miercuri dimineaţa pe raza localităţii Putna, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.

Victimele, doi tineri în vârstă de 25, respectiv 24 de ani au rămas încarceraţi după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe şosea şi a lovit gardul unei locuinţe.

Potrivit lui Alin Găleată, unul dintre tineri a fost găsit în stare de semiconştienţă de către echipele de salvatori ale ISU, iar celălalt era inconştient.

S-au aplicat manevre de resuscitare pentru victima aflată în stare de inconştienţă, dar fără răspuns, fiind declarat decesul.

Celălalt tânăr a fost transportat la CPU Rădăuţi.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a mai precizat că la faţa locului a intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenţie Vicovu de Sus, cu autospeciala pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Funeralii Papa Francisc/Ultimele pregătiri pentru înmormântarea regretatului pontif
Prim plan vineri, 25 aprilie 2025, 10:08

Funeralii Papa Francisc/Ultimele pregătiri pentru înmormântarea regretatului pontif

Vaticanul face vineri ultimele pregătiri pentru funeraliile Papei Francisc, care vor avea loc sâmbătă dimineaţă în Piaţa Sfântul Petru din...

Funeralii Papa Francisc/Ultimele pregătiri pentru înmormântarea regretatului pontif
Elevii se întorc luni la cursuri
Prim plan vineri, 25 aprilie 2025, 10:03

Elevii se întorc luni la cursuri

Elevii se vor întoarce luni la cursuri din vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi...

Elevii se întorc luni la cursuri
Restricții de trafic în municipiul Iași
Prim plan vineri, 25 aprilie 2025, 09:54

Restricții de trafic în municipiul Iași

Restricții de trafic – Semimaraton Iași 2025 Duminică, 27 aprilie 2025 Pe 27 aprilie 2025, Iașul aleargă cu inima la cea de-a noua ediție a...

Restricții de trafic în municipiul Iași
(AUDIO/FOTO) La Iași a fost prezentat, în premieră la nivel național, un autobuz electric autonom
Prim plan vineri, 25 aprilie 2025, 06:46

(AUDIO/FOTO) La Iași a fost prezentat, în premieră la nivel național, un autobuz electric autonom

La Iași a fost prezentat, în premieră la nivel național, un autobuz electric autonom produs de o firmă din Turcia. Primarul Mihai Chirica a...

(AUDIO/FOTO) La Iași a fost prezentat, în premieră la nivel național, un autobuz electric autonom
Prim plan vineri, 25 aprilie 2025, 06:02

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii. Această zi aminteşte de o minune săvârşită în secolul...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii.
Prim plan vineri, 25 aprilie 2025, 05:55

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă

Activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul şi pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative şi a celor...

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Prim plan vineri, 25 aprilie 2025, 04:53

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată

Un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Prim plan joi, 24 aprilie 2025, 17:26

#Ucraina: Atac cu rachete asupra Kievului

UPDATE – Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă al Ucrainei (DSNS) a anunţat că salvatorii din Kiev au finalizat operaţiunile de...

#Ucraina: Atac cu rachete asupra Kievului