Angela Merkel (portret posibil)

Publicat de Nicolae Tomescu, 16 iulie 2020, 22:05

Născută (17 iulie 1954) la Hamburg, Angela Dorothea Kasner a crescut în Germania comunistă, acolo unde tatăl său, pastor fiind, se instalase pentru a predica[1]. Copil[2] înzestrat pentru rusă și matematică, mare admiratoare a Ecaterinei a II-a a Rusiei, a mărturisit că eroarea tinereții o îndemnase să se îmbete cu lichior de cireșe, la vârsta de 18 ani. În 1978, Merkel a absolvit Facultatea de Fizică a Universității „Karl Marx” din Leipzig. În 1986, a dobândit titlul „Dr. rer. nat.”. Pe timpul școlii liceale și al facultății, a intrat în organizația socialistă de tineret „Freie Deutsche Jugend” (FDJ) ( „Tineretul German Liber”), fără a deveni și membru de partid. Doctor în fizică, cercetătorul științific Angela Merkel a locuit, între anii 1986-1990, într-un cartier mărginaș al Berlinului[3]. Pe atunci, Merkel nu-și îngăduia să afirme propria personalitate, propriile idealuri – altele decât cele ale partidului, ale guvernului, ale securității de stat. Foștii vecini, intervievați de presă, au relatat că și-o amintesc ca pe un om liniștit, retras, studios, preocupat de profesie, de micile tabieturi, de saună. În ziua de 9 noiembrie 1989, atunci când era prăbușit faimosul zid al rușinii, Merkel ieșise de la obișnuita baie de aburi, pentru a bea o bere cu un prieten[4]; la berărie, a aflat că un puhoi de lume se revarsă către Berlinul de Vest, direcție strict interzisă până atunci.

Devine adjunctul purtătorului de cuvânt al primului (și ultimului) guvern al RDG ales democratic. Remarcată de Helmut Kohl, în 1990, „puștoaica” primește două portofolii de la „cancelarul Reunificării”, profitând apoi de scandalul finanțării oculte a CDU pentru  a-i lua locul mentorului său (în 2000) la conducerea formațiunii. Protestantă, se impune[5] în calitate de șef al unui partid de tradiție catolică, dominat de bărbați originari din Germania de Vest. La alegerile federale germane (anul 2005), a fost aleasă membru al parlamentului german, reprezentând electoratul unei circumscripții electorale din landul Mecklenburg–Pomerania Inferioară. În presă, mai ales în cea britanică, Merkel a fost frecvent comparată cu fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher[6]; ambele sunt femei care fac parte din partide conservatoare, având și un stil de conducere asemănător. La 10 octombrie 2005, CDU, CSU și SPD au căzut de acord ca Merkel să fie propusă în fața Bundestagului pentru fotoliul de cancelar federal. La data de 22 noiembrie 2005, Bundestagul a ales-o pe Merkel în funcția de cancelar federal, cu 397 de voturi pentru, 212 împotrivă și 12 abțineri[7]. După noile elegeri federale din 2009 s-a creat o nouă coaliție guvernamentală[8] între fracțiunea parlamentară CDU/CSU(„Uniunea creștină”) și FDP (liber-democrații). Noul parlament (Bundestag) a reales-o pe Merkel drept cancelar al Germaniei. Merkel  și-a numit apoi miniștrii, având drept nou vicecancelar și, în același timp, nou ministru de externe pe Guido Westerwelle, președintele FDP. Acest nou guvern a primit titulatura de „Cabinetul Merkel II”.

Deloc întâmplător, în 2009 a fost numită de revista „Forbes Magazine” drept cea mai puternică femeie din lume. La 12 octombrie2010, Angelei Merkel i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Babes Bolyai” din Cluj, pentru „contribuția de importanță istorică la unificarea europeană și pentru rolul de importanță mondială jucat în înnoirea cooperărilor internaționale”.  

În urma alegerilor federale din 2013, a format o mare coaliție (CDU/CSU-SPD). În 17 decembrie 2013, Angela Merkel a fost aleasă de Bundestag pentru a treia oară în funcția de cancelar federal. „A devenit un fel de mamă a națiunii”, aprecia politologul Oskar Niedermayer. „Ea încarnează numitorul comun al muritorilor(…) și apără interesele germane” în criză. „Toate acestea o fac să pară foarte calmă și cu picioarele pe pământ, ceea ce oamenilor le place”. Adversarii săi îi reproșează o gestionare de pe o zi pe alta, fără viziune politică. Angela Merkel se dorește a fi pragmatică. Nu se teme de virajele la 180 de grade[9]. Biograful Gerd Langguth o prezintă ca pe „un sfinx” care a învățat din anii petrecuți în dictatura est-germană să își ascundă opiniile. Ironizată pentru lipsa ei de eleganță, de către Karl Lagerfeld, cancelarul în costum cu pantalon – un singur model în zeci de culori – a optat pentru discreție în privința vieții sale private; poate fi văzută, frecvent, în timp ce își face cumpărăturile la supermarket; singurul său lux, întro vacanță, a fost o seară la festivalul „Wagner” din Bayreuth, după care a dispărut la munte pentru a face drumeții…

Imediat după ce era aleasă, pentru a 8-a oară, „șef” al partidului, a fost proclamată Personalitatea anului 2014 de publicația britanică „Times” – pentru „menținerea stabilității în Europa”. „Angela Merkel a acționat cu un om politic excepțional într-un moment în care relațiile între Est și Vest se aflau în pragul celei mai grave crize geopolitice de la încheierea războiului rece”. Poate fi evocată, în special, contribuția cancelarului german la „negocierile tensionate între Occident și președintele rus Vladimir Putin”, după alipirea peninsulei Crimeea la Federația Rusă[10], denunțată drept o anexare de către autoritățile de la Kiev și țările occidentale. Merkel, „Doamna necesară”, cel mai proeminent politician european, este și cea mai puternică femeie din lume și „personalitatea anului 2014”[11], conchide „The Times”…

Angela Merkel a câştigat, pe 24 septembrie 2017, cel de-al patrulea mandat de cancelar al Germaniei; venise cu noi provocări, (poate) cea mai importantă fiind gestionarea relațiilor Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii (conduse de Donald Trump); miliardarul devenit președinte avea și are viziuni diferite față de Merkel în multe privințe, printre care imigrația, agresiunile Rusiei, tratatul de liber schimb dintre cele două părți. A câştigat; totuşi, a pierdut; „rezultatul a fost o polarizare şi, în mod evident, ca persoană, are legătură şi cu mine”, mărturisea Angela Merkel…

Germania lui Merkel a vrut să intre în politica mondială, să iasă din tiparele strict europene, prin pacificarea Orientului Mijlociu, cu S.U.A. compromise în zonă şi impunerea voinţei în faţa Rusiei şi Israelului; s-ar părea că Germania nu a crezut atât în gesturile umanitare (făcute musulmanilor din Orientul Mijlociu), ci a încercat să împună o agendă geopolitică proprie; a câştigat simpatia popoarelor din Orientul Mijlociu, chiar a celort din nordul Africii, în dauna americanilor și a rușilor…

[1] Tatăl Angelei Merkel, pastorul luteran Horst Kasner, și mama, Herlind Kasner, născută Jentzsch, profesor de latină și engleză, s-au mutat, imediat după nașterea Angelei, de la Hamburg (RFG) în RDG…

[2] Visa să devină patinator artistic…

[3] Accesibil vizitatorilor, apartamentul poate fi închiriat turiștilor, la prețul de 55 euro/noapte; situat într-un bloc, cuprinde două camere moderate, bucătărie luminoasă și o baie, în total 55 mp, toate încadrându-se unei construcții tipice fostei Germanii Răsăritene, afirma „Reality Mail”…

[4] Între 1977 și 1982 a fost căsătorită cu fizicianul Ulrich Merkel. Din 1998 încoace este măritată cu chimistul Joachim Sauer. Din ambele căsătorii nu au rezultat copii… A păstrat numele de Merkel de la primul său soț…

[5] Toţi potențialii săi rivali au fost eliminați…

[6] Prima femeie (prima, pe plan european, de după Margaret Thatcher) care a condus Germania, care guvernează un stat de asemenea importanță…

[7] Aleasă în funcție la data de 22 noiembrie 2005 (de către Bundestag, parlamentul german), realeasă la 28 octombrie 2009, la 17 decembrie 2013, la 24 septembrie 2017…

[8] Grație unei alianțe între conservatori și social-democrați, uzura nu părea să o afecteze. Anduranța sa în timpul summiturilor europene de la Bruxelles, alături de pasiunea pentru operă, i-au adus numele de „Regina nopții”. La conducerea unei coaliții cu liberalii (FDP), din 2009, beneficia în Germania post-conflagrație de o popularitate fără precedent (aproximativ 60% opinii favorabile)…

[9] Precum cel spectaculos privind energia nucleară… În 2010, Merkel decidea să prelungească durata activității centralelor. După catastrofa de la Fukushima (martie 2011), a anunțat renunțarea la energia nucleară până în 2022…

[10] La începutul crizei ucrainene, Merkel nu numai că a condamnat anexarea Crimeii, a încercat să convingă, într-un mod rezonabil, Kremlinul să revină în cadrul sistemului juridic internaţional. Nu a trântit uşa negocierilor. Când separatiştii înarmaţi şi instruiţi de Rusia au doborât, în iulie 2014, avionul de linie malaezian, a fost convinsă că Putin, aşa cum susţine ea însăşi, „trăieşte într-o altă lume”…

[11] Tot în 2014, cancelarul german a susținut candidatura lui Klaus Iohannis la Președinția României…