Târgul de carte Gaudeamus Radio România, București 2019 Bilanțul final al ediției
Publicat de gabrielarotaru, 25 noiembrie 2019, 16:13
Ediția cu numărul 26 a Târgului Gaudeamus Radio România, găzduită de Pavilionul B2 Romexpo în perioada 20 – 24 noiembrie, s-a încheiat duminică seara, la capătul unui adevărat maraton editorial care adaugă în palmaresul de un sfert de secol al evenimentului: circa 115.000 de vizitatori, aproape 900 de lansări de carte, dezbateri și sesiuni de autografe și peste 250 de participanți, reuniți în 200 de standuri care au acoperit o suprafață de peste 8.300 de metri pătrați.
La aniversarea a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, Târgul Gaudeamus Radio România s-a desfășurat sub patronajul domnilor Ion Caramitru, directorul Teatrului Național București și Mircea Dinescu, copreședinți de onoare ai ediției.
Premiile ediției 2019 a Târgului Gaudeamus Radio România, decernate în ultima zi a evenimentului, au fost acordate astfel:
● Trofeele Gaudeamus prin Votul Publicului, au revenit editurii Humanitas (locul 1), cea care și-a adjudecat și premiul pentru Cea mai râvnită carte a târgului, volumul „Omul care mută norii. Șapte întâmplări”, de Radu Paraschivescu, editurii Polirom (locul 2) și Grupului Editorial ART (locul 3).
● Trofeele Presei pe secţiunile publicaţii print, TV, radio și agenții de presă, a fost acordate, tot prin Votul Publicului, cotidianului Evenimentul zilei, postului Pro TV, postului Europa FM și Agenției Naționale de Presă Agerpres. Posturile Radio România, cel mai frecvent indicate drept surse de informaţii despre eveniment, nu au intrat în această competiţie, dat fiind statutul de organizator al instituţiei.
● Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
● Premiul de Excelență, în valoare de 10.000 lei, acordat de un juriu format din domnii Ion Bogdan Lefter, Cristian Teodorescu și Cosmin Ciotloș, a fost decernat Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; fondată pe data de 3 ianuarie 1990 de către profesorul de germanistică, teoreticianul literar și eseistul Andrei Corbea – Hoișie, una dintre cele mai performante edituri universitare din România.
● Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian”, acordat de un juriu alcătuit din doamna Denisa Comănescu și domnul Ion Bogdan Lefter, a fost decernat astfel: – pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română: doamnei Luminița Munteanu, eminentă specialistă în limba și literatura turcă, profesoară a Universității din București, pentru traducerea din limba turcă a seriei „Orhan Pamuk”, publicată de Editura Polirom. – pentru traducerea din limba română într-o limbă străină: domnului Daniel Ioniță, coordonatorul antologiei „Testament. 400 de ani de poezie românească/400 Years of Romanian Poetry” (Editura Minerva), ediție bilingvă realizată în Australia, traducerile fiind semnate de Daniel Ioniță, Daniel Raymond, Adriana Paul și Eva Foster.
● O diplomă de onoare a fost acordată Centrului Extreme Light Infrastructure ELI NP / IFIN HH.
Proiecte Radio România – Gaudeamus
● Finala celei de a XVII-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, dedicat elevilor de liceu, la care au participat 6 elevi din întreaga țară; câştigătoarele acestei ediţii au fost: Anamaria Petcu, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara – locul 1, Alexandra Pop, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca – locul 2, Alexandra Prică, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța – locul 3. Premiile au fost oferite de Radio România și Asociația Club Lions Millennium.
● Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La GAUDEAMUS 2019, 21 de elevi medaliaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline, au fost invitaţi speciali ai Târgului şi premiaţi de către Asociația Club Lions Millennium și Radio România.
● Proiectul „Cărţile se întorc acasă” s-a bucurat de un real succes şi în acest an, fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor ajungând la circa 1.500 de volume.
● Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, a avut în acest an câteva zeci de premii extrem de atractive: două laptopuri și două televizoare oferite de IndECO Grup, șase tablete și vouchere oferite de Jerry’s Pizza, pachete de accesorii și echipamente multimedia, oferite de InfoTouch Systems, 8 vouchere în valoare de câte 300 de lei, oferite de Emex.
Eveniment organizat de Radio România Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii Parteneri GAUDEAMUS 2019
Parteneri și sponsori: Camerele de Comerț și Industrie din România și Romexpo, Asociația Lions Club Millennium, Treasure&Co, CEWE România, Angels Distribution, IndECO Grup, InfoTouch Systems, Jerry’s Pizza, Emex, Spring Harghita, Clima Service
Parteneri media: TVR, Agenţia de carte, Agenția de presă Rador, Caţavencii, Dilema Veche, Jurnalul, Observator Cultural, România Liberă