Neamţ: Bărbat de 59 de ani, accidentat mortal pe DN 15
Publicat de , 26 noiembrie 2019, 08:43
Un bărbat de 59 ani, din Costişa, a fost accidentat mortal după ce a încercat să treacă strada prin loc nepermis, fiind acroşat de un autoturism, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu.
Accidentul s-a produs în cursul serii de luni pe DN 15, în localitatea Costişa.
‘În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul bărbatului din Costişa. Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ în vederea efectuării necropsiei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ’, a precizat Georgiana Moşu.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)