Galaţi: Tânără rănită grav după ce a sărit dintr-un tren în mişcare
Publicat de , 28 noiembrie 2019, 15:42
O tânără de 20 ani, din judeţul Galaţi, a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, după ce a sărit dintr-un tren aflat în mişcare.
Potrivit poliţiştilor de la Serviciul Teritorial al Poliţiei Transporturi, evenimentul s-a produs miercuri seara în trenul care circula pe ruta Galaţi-Târgu Bujor. Femeia, pasageră în trenul respectiv, a uitat să coboare în staţia Tuluceşti şi, după ce garnitura s-a pus în mişcare, a sărit lovindu-se cu capul de asfalt. Incidentul a avut loc la aproximativ 300 de metri de gară.
Călătorii au sunat la 112, iar la faţa locului a sosit o ambulanţă care a transportat victima la spital. Tânăra a suferit mai multe răni la cap, fiind internată la secţia de neurochirugie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
(Agerpres/FOTO radioaiasi.ro)