(UPDATE) Senatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor Publice. Reacţia ministrului
Publicat de , 9 decembrie 2019, 18:40
UPDATE – Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat luni că moţiunea de astăzi nu este despre el şi despre ceea ce a făcut la minister, ci reprezintă un demers politic făcut de un ‘duo jalnic care încearcă să mascheze situaţia economică reală a României’.
‘Am ascultat cu atenţie textul moţiunii şi se pare că este o moţiune adresată mie, pentru că declaraţiile din ultimii doi – trei ani de zile, nu despre ceea ce am făcut eu la Ministerul Finanţelor Publice. Sunt mândru că cei de la PSD îmi promovează măsurile şi le tot propagă de la pupitrul acesta din Senat. Dar moţiunea de astăzi nu este despre mine şi nu are legătură cu mine. Reprezintă un demers politic făcut de un duo jalnic care încearcă să mascheze situaţia economică reală a României după trei ani de guvernare Dragnea, Vâlcov, Dăncilă şi Teodorovici’, a precizat Florin Cîţu, la dezbaterea Moţiunii simple ‘Guvernare PNL, numele tău este austeritate’, .
Ministerul Finanţelor a afirmat că de trei ani nu se prezintă situaţia reală şi că România a primit avertismente de la agenţii de rating, Comisia Europeană, FMI, analişti independenţi, toţi afirmând că România merge într-o direcţie greşită.
Florin Cîţu a adăugat că Guvernul PSD ştia că situaţia economică a României este dificilă şi a ales să ascundă acest lucru de români.
‘Premierul şi ministrul de Finanţe au venit în Parlamentul României şi i-au minţit pe români. Şi am să vă dau câteva exemple de documente din minister care au prezentat situaţia în timp real ministrului şi premierului. În 28 ianuarie 2019, în momentul în care se discuta bugetul, pentru cei care nu-şi aduc aminte, Eugen Teodorovici a fost avertizat despre creşterea artificială a veniturilor în 2019 cu 12,8 miliarde ( de lei n.r.) în bugetul pentru anul acesta’, a susţinut şeful de la Finanţe.
În opinia sa, ANAF a supraestimat cu 7,5 miliarde de lei peste proiecţiile macroeconomice ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
De asemenea, Cîţu a susţinut că în luna aprilie a urmat un alt avertisment de la specialiştii MFP, dar nu s-a luat nicio măsură, iar o nouă avertizare a venit în iunie 2019, printr-o notă internă a ministerului. Atunci se ştia că bugetul va rămâne fără 8 miliarde de lei şi că fără măsuri suplimentare este posibil ca deficitul să ajungă la 4%, a afirmat ministrul Finanţelor, adăugând că şi premierul a fost avertizat în legătură cu posibilitatea ca deficitul să atingă 4% din PIB.
Nu în ultimul rând, ministrul Finanţelor a subliniat că deşi se ştia de situaţia execuţiei bugetare, la rectificarea bugetară din august, veniturile s-au majorat cu 2,2 miliarde de lei, iar la cheltuieli cu 736 de milioane de lei.
Moţiunea simplă intitulată ‘Guvernare PNL, numele tău este austeritate’ a fost iniţiată de 41 de senatori social-democraţi şi a fost citită în plenul Senatului de social-democratul Viorel Arcaş.
UPDATE – Senatul a adoptat, luni, moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, cu 59 de voturi ‘pentru’, 56 ‘împotrivă’ şi două abţineri.
Moţiunea simplă intitulată ‘Guvernare PNL, numele tău este austeritate’ a fost iniţiată de 41 de senatori social-democraţi şi a fost citită în plenul Senatului de social-democratul Viorel Arcaş.
‘Domnul Cîţu, în calitate de ministru, şi-a permis să facă declaraţii hazardate şi iresponsabile doar pentru a servi unor comenzi politice ale partidului pe care îl reprezintă într-un moment cu maximă expunere publică – campania electorală pentru prezidenţiale’, se precizează în moţiunea simplă.
Potrivit sursei citate, singura ‘certitudine’ după învestirea Guvernului Orban şi instalarea lui Florin Cîţu la Finanţe ‘este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro şi dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populaţia României în creşterea facturilor, a preţurilor bunurilor şi tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare şi inflaţie’.
În moţiune se mai afirmă că ‘indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate, luni, 2 decembrie, de Banca Naţională a României (BNR). Vineri, ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,99%. Luni, acest indice a urcat la 3,03%, cel mai mare nivel din 29 octombrie, când a fost tot 3,03%’. Astfel, luna noiembrie a venit cu recorduri de depreciere a monedei naţionale, iar principala cauză este inconştienţa declaraţiilor publice făcute de domnul Cîţu din postura de ministru de Finanţe’.
În document se face referire şi la ‘algoritmul pentru concedieri, care a fost deja stabilit: simplu, sec, procentual. Este măsura Must Have cu numărul 4 din lista lui Cîţu – introducerea principiului 85/15, adică angajaţii din sectorul bugetar nu pot să reprezinte mai mult de 15% din totalul angajaţilor din economie’.
‘Din cei aproximativ 6 milioane de angajaţi – la stat şi în mediul privat, ar mai rămâne 900.000 de oameni să lucreze în tot sistemul de stat din cele aproximativ 1.300.000 de persoane angajate în aparatul public – ministere, agenţii, administraţie locală, profesori, medici, pompieri, poliţişti, militari, cercetători etc. Diferenţa este exact de 400.000 cât au anunţat că vor să dea afară! Dacă ar fi doar nişte cifre seci şi nişte calcule simple cu procente, am putea chiar să plusăm, dar, ce să vezi, în tot aparatul administrativ – central şi local – lucrează doar 280.0000 de oameni care, evident, nu pot fi daţi afară toţi!’, se arată în moţiunea iniţiată de PSD.
UPDATE – Plenul Senatului a început, luni, dezbaterea moţiunii simple ‘Guvernare PNL, numele tău este austeritate’, iniţiată de 41 de senatori social-democraţi şi adresată ministrului de Finanţe, Florin Cîţu.
Moţiunea este citită de senatorul PSD Viorel Arcaş.
‘Nu aveam de gând să recurgem la acest instrument democratic de sancţionare a activităţii unui guvern şi a unui ministru de Finanţe decât după o perioadă de activitate, o perioadă de documentare, de analiză şi decizie, şi mai puţin de comentarii, aluzii şi speculaţii publice făcute chiar din interiorul unei instituţii respectabile a statului – Ministerul Finanţelor Publice. Însă domnul Cîţu, în calitate de ministru, şi-a permis să facă declaraţii hazardate şi iresponsabile doar pentru a servi unor comenzi politice ale partidului pe care îl reprezintă într-un moment cu maximă expunere publică – campania electorală pentru prezidenţiale’, se precizează în moţiunea simplă semnată de grupul parlamentar al PSD din Senat.
Potrivit sursei citate, singura ‘certitudine’ după învestirea Guvernului Orban şi instalarea lui Florin Cîţu la Finanţe ‘este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro şi dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populaţia României în creşterea facturilor, a preţurilor bunurilor şi tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare şi inflaţie’.
În moţiune se mai afirmă că ‘indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate, luni, 2 decembrie, de Banca Naţională a României (BNR). Vineri, ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,99%. Luni, acest indice a urcat la 3,03%, cel mai mare nivel din 29 octombrie, când a fost tot 3,03%’. Astfel, luna noiembrie a venit cu recorduri de depreciere a monedei naţionale, iar principala cauză este inconştienţa declaraţiilor publice făcute de domnul Cîţu din postura de ministru de Finanţe’.
În document se face referire şi la ‘algoritmul pentru concedieri, care a fost deja stabilit: simplu, sec, procentual. Este măsura Must Have cu numărul 4 din lista lui Cîţu – introducerea principiului 85/15, adică angajaţii din sectorul bugetar nu pot să reprezinte mai mult de 15% din totalul angajaţilor din economie’.
‘Din cei aproximativ 6 milioane de angajaţi – la stat şi în mediul privat, ar mai rămâne 900.000 de oameni să lucreze în tot sistemul de stat din cele aproximativ 1.300.000 de persoane angajate în aparatul public – ministere, agenţii, administraţie locală, profesori, medici, pompieri, poliţişti, militari, cercetători etc. Diferenţa este exact de 400.000 cât au anunţat că vor să dea afară! Dacă ar fi doar nişte cifre seci şi nişte calcule simple cu procente, am putea chiar să plusăm, dar, ce să vezi, în tot aparatul administrativ – central şi local – lucrează doar 280.0000 de oameni care, evident, nu pot fi daţi afară toţi!’, se arată în moţiunea iniţiată de PSD.
Moţiunea simplă ‘Guvernare PNL, numele tău este austeritate’, iniţiată de 41 de senatori de la PSD, adresată ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, urmează să fie dezbătută şi votată, luni, în plenul Senatului.
‘Nu, nu aveam de gând să recurgem la acest instrument democratic de sancţionare a activităţii unui guvern şi a unui ministru de Finanţe decât după o perioadă de activitate, o perioadă de documentare, de analiză şi decizie, şi mai puţin de comentarii, aluzii şi speculaţii publice făcute chiar din interiorul unei instituţii respectabile a statului – Ministerul Finanţelor Publice. Însă domnul Cîţu, în calitate de ministru, şi-a permis să facă declaraţii hazardate şi iresponsabile doar pentru a servi unor comenzi politice ale partidului pe care îl reprezintă într-un moment cu maximă expunere publică – campania electorală pentru prezidenţiale’, se precizează în moţiunea simplă semnată de grupul parlamentar al PSD din Senat.
Potrivit sursei citate, singura ‘certitudine’ după învestirea Guvernului Orban şi instalarea lui Florin Cîţu la Finanţe ‘este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro şi dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populaţia României în creşterea facturilor, a preţurilor bunurilor şi tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare şi inflaţie’.
În moţiune se mai afirmă că ‘indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate, luni, 2 decembrie, de Banca Naţională a României (BNR). Vineri, ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,99%. Luni, acest indice a urcat la 3,03%, cel mai mare nivel din 29 octombrie, când a fost tot 3,03%’. Astfel, luna noiembrie a venit cu recorduri de depreciere a monedei naţionale, iar principala cauză este inconştienţa declaraţiilor publice făcute de domnul Cîţu din postura de ministru de Finanţe’.
Dacă adoptarea unei moţiuni de cenzură atrage după sine căderea Guvernului, moţiunile simple adoptate împotriva membrilor Cabinetului nu conduc la revocare şi nu îi obligă pe aceştia să demisioneze.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)