(AUDIO) Numărul utilizatorilor de droguri din judeţele Iaşi şi Vaslui a crescut
Publicat de Andreea Drilea, 19 ianuarie 2015, 18:51
Numărul utilizatorilor de droguri din judeţele Iaşi şi Vaslui care s-au adresat pentru consiliere Centrului Regional de la Iaşi în 2014 a crescut cu peste 40 de personae faţă de anul precedent, a anunţat astăzi la şedinţa de bilanţ a centrului regional pentru Prevenire, Evaluare şi Consiliere Anti-Drog de la Iaşi, comisarul şef, Romică Ichim.
La spitalul Socola, admişi în tratament anul trecut au fost 1350 de personae care au folosit droguri, în creştere cu 150 faţă de 2013.
Romică Ichim a mai spus că o scădere se constată doar la persoanele care au ajuns la unităţile de primire urgenţe a spitalelor, anul trecut fiind aproape 860 de persoane, mai puţine cu 200 faţă de 2013.
Creşteri semnificative de aproape 20 la sută la consumul de droguri de mare risc şi la substanţele numite popular “etnobotanice”.
Centrele Regionale de prevenire şi Evaluare şi Consiliere Anti-Drog din ţară ar trebui să capete personalitate juridică pentru a putea încheia parteneriate cu ONG-urile. Solicitarea a fost înaintată astăzi de şeful centrului regional de la Iaşi, comisarul şef Romică Ichim la şedinţa de bilanţ a activităţi pe anul trecut a centrului.
El a subliniat că un pas important a fost făcut prin înfiinţarea comunităţii terapeutice de la Hălăuceşti într-un spaţiu primit de la Consiliul Judeţean Iaşi în 2014.
Din această comunitate terapeutică pe lângă medici, psihologi şi poliţişti ar fi bine ca în mediul rural să fie cooptaţi şi preoţi.
Reamintim că în 2014 consumul de droguri în judeţele Iaşi şi Vaslui a crescut cu aproxiamtiv 20 la sută, cele mai importante creşteri fiind la drogurile de mare risc. (Constantin Mihai – redactor Radio Iaşi/FOTO debanat.ro)