A murit inventatorul Iustin Capră, inventatorul rucsacului zburător, a murit la 81 de ani
Publicat de , 20 ianuarie 2015, 07:50
A murit inventatorul Iustin Capră
Inventatorul Iustin Capră a murit, luni seara, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde fusese internat cu o zi în urmă, a declarat, pentru AGERPRES, managerul unităţii sanitare, Alexandru Băloi.
Potrivit sursei citate, Iustin Capră, 82 de ani, suferea de mai mulţi ani de diabet, el fiind internat în cursul zilei de duminică la Secţia de interne a spitalului.
Băloi a precizat că nu cunoaşte cauza în urma căreia a survenit decesul, aceasta urmând să fie stabilită după necropsie.
Iustin Capră declara, anul trecut, într-un interviu acordat AGERPRES, că are peste 130 de lucrări, dintre care aproximativ 50 brevetate, dar şi o serie de colaborări naţionale şi internaţionale.
El a fost decorat de Casa Regală a României în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat în luna martie a anului trecut la Castelul Peleş din Sinaia.
Capră este unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori români, obţinând numeroase premii la saloane internaţionale. Printre distincţiile obţinute se numără premiul „Ifia Eco”, obţinut la Geneva, în 2008) pentru cea mai bună invenţie ecologică, respectiv un Triciclu electric sau hibrid (realizat împreună cu Marian Velcea), Diploma Salonului Internaţional de invenţii de la Geneva, Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Inventică Pro Invent 2009-Cluj-Napoca, Premiul Arca 2007 pentru întreaga activitate.
Printre invenţiile sale se numără un rucsac zburător, construit în anul 1956, un aparat portativ pentru zbor individual, pentru care inventatorul a fost la acea vreme arestat, fiind bănuit că l-a făcut pentru a fugi din România.
Conform paginii oficiale de pe o reţea de socializare, la trei ani şi jumătate de la realizarea rucsacului zburător invenţia lui Iustin Capră a fost brevetată de americani şi folosită de cosmonauţi la deplasările intercapsulare, iar în anul 2002 americanii au recunoscut oficial că ideea i-a aparţinut inventatorului român.
Iustin Capră a construit maşini nepoluante fără volan şi fără pedalier, cu comenzi făcute de la un buton de pe carcasa fotoliului, a construit mai multe prototipuri de maşini şi motorete, alimentate de acumulatori.
Capră, care a fost de profesie inginer şi a lucrat ca ofiţer de aviaţie, locuia în judeţul Prahova, unde s-a născut.
„De meserie eu sunt român, iar la asta nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur mă privesc ca pe un tataie ţicnit”, scria Iustin Capră în urmă cu o săptămână pe pagina sa de pe o reţea de socializare. (Agerpres, Mediafax/ FOTO haotik.ro)