Guvern: Contractul de finanţare a Spitalului Regional Iaşi – semnat de Ministerul Lucrărilor Publice
Publicat de Andreea Drilea, 31 decembrie 2019, 07:16 / actualizat: 31 decembrie 2019, 8:18
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a semnat contractul de finanţare a Spitalului Regional Iaşi, a anunţat, luni, ministrul Ion Ştefan, la începutul şedinţei de Guvern.
Ministrul a precizat că acesta este primul spital regional din zona Moldovei, cu o valoare de investiţie de aproximativ 500 de milioane de euro.
‘Noi credem că în cel mai scurt timp vom putea spune că Spitalul Regional Iaşi a intrat în procedură de licitaţie’, a spus el.
Ion Ştefan a afirmat că pentru celelalte două spitale regionale – Craiova şi Cluj – contractele vor fi semnate în prima parte a anului viitor.
‘Craiova şi Cluj sunt în lucru şi în prima parte a anului vom fi în situaţia de a semna contractele şi pentru cele două spitale’, a spus ministrul Ion Ştefan.
Un alt semnatar al contractului de finanţare este ministrul Sănătăţii, Victor Costache. Acesta a declarat după eveniment, prin intermediul unui comunicat de presă, că astfel se asigură finanţarea primei faze de dezvoltare a proiectului prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
‘Astăzi am semnat, în prezenţa vicepremierului, doamna Raluca Turcan, primul contract de finanţare pentru cel mai avansat dintre spitalele regionale şi am reuşit atingerea unui obiectiv important din Programul de guvernare, urgentarea proiectelor mari de infrastructură. Vom continua colaborarea cu Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional pentru semnarea în cel mai scurt timp şi a celorlalte două contracte de finanţare, pentru construirea Spitalelor Regionale de Urgenţă din Cluj şi Craiova’, a declarat ministrul Victor Costache, citat în comunicatul de presă.
El a mai spus că Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Fondurilor Europene continuă discuţiile pentru extinderea sprijinului Comisiei Europene în realizarea acestor proiecte majore.
Spitalele regionale vor reprezenta un model de eficienţă în acordarea asistenţei medicale în România şi vor contribui la creşterea calităţii serviciilor de sănătate acordate pacienţilor, mai precizează comunicatul ministerului Sănătăţii.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)