(AUDIO/UPDATE) Suceava: Accident mortal la Şcheia
Publicat de , 10 ianuarie 2020, 11:06
UPDATE, ora 10:35 – Grav accident feroviar, în această dimineaţă, în comuna Şcheia din judeţul Suceava!
O persoană a murit iar alta a fost rănită după ce un tren a lovit duba în care se aflau.
A fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate din maşină persoana rămasă încarcerată.
Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD, după cum a declarat purtătorul de cuvânt Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată:
Trenul implicat în accident era de călători şi circula pe ruta Iaşi – Timişoara.
Niciunul dintre pasagerii aflaţi în tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Circulaţia feroviară a fost reluată.
(Maria Nedelcu, Radio Iaşi/FOTO Obiectiv de Suceava / ISU Suceava)
Astăzi, în jurul orei 8.00, o dubă a fost lovită de tren în comuna Şcheia, Suceava.
În autoutilitară se aflu două persoane. Una dintre ele a fost proiectată în afara maşinii şi a murit, iar cealaltă a rămas încarcerată, fiind scoasă de pompierii şi predată echipajului SMURD.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi două ambulanțe SMURD.
Traficul feroviar este blocat.
Ştire în curs de actualizare
(Radio Iaşi/FOTO Obiectiv de Suceava / ISU Suceava)