27 ianuarie Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Istoricul Cătălin Turliuc invitat în Matinal, de Mihai Florin Pohoață – 27.01.2020.
Publicat de mihaipohoata, 27 ianuarie 2020, 06:57 / actualizat: 27 ianuarie 2020, 9:34
27 ianuarie este, în fiecare an, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului și totodată reprezintă o comemorare universală a victimelor Holocaustului.
Această comemorare a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară.
La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.
27 ianuarie este data la care, în 1945, în urmă cu 75 de ani cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.
Cătălin Turliuc, istoric, cercetător științific gradul I şi şef de departament la Academia Română, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași, precum şi profesor universitar la Universitatea „Al. I. Cuza” este invitat astăzi, luni, 27 ianuarie 2020, în intervalul orar 8:35-8:40, din Matinalul ”Bună dimineața” – garanția trezirii zilnice fără griji, pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată și produsă de Mihai Florin Pohoață.
Surse fotografii: stiri.tvr.ro romanialibera.ro