Galaţi: Aproximativ 330 de pachete cu tutun pentru narghilea, descoperite ascunse într-un autoturism condus de un moldovean
Publicat de Andreea Drilea, 5 februarie 2020, 11:13
328 de pachete cu tutun aromat pentru narghilea, în greutate de peste 16 kilograme, au fost descoperite de echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea într-un autoturism condus de un cetăţean din Republica Moldova, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Galaţi.
Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la intrarea în ţară, un bărbat de 27 ani, din Republica Moldova, conducând un autoturism înmatriculat în aceeaşi ţară.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, în cadrul căruia echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit 328 de pachete cu tutun aromat pentru narghilea, în greutate totală de 16,4 kilograme, ascunse în spaţii special amenajate în semiaripile din spate şi în scaunul şoferului autoturismului în cauză.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor şi sancţionarea contravenţională a şoferului cu amendă în valoare de 5.000 lei.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)