Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO/FOTO) Premiera spectacolului „Când fericirea se află în trecut” la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi

(AUDIO/FOTO) Premiera spectacolului „Când fericirea se află în trecut” la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi
Foto: dig

Publicat de Andreea Drilea, 5 februarie 2020, 12:57

Duminică, 9 februarie, la Sala Studio a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, va avea loc premiera spectacolului „Când fericirea se află în trecut”.

Piesa, de Furio Bordon, a fost scrisă în 1993 şi dedicată lui Marcelo Mastroiani.

Reprezentaţia de la Naţionalul ieşean este dedicată actorului şi profesorului Emil Coşeru la împlinirea a 50 de ani de carieră.

Directorul instituţiei, Cristian Hadgi Culea a spus că Emil Coşeru iubeşte teatrul, iubeşte să se sfle pe scenă, în fiecare zi, de aceea nu a refuzat niciun rol, ci le-a dus pe toate la capăt cu strălucire:


Emil Coşeru a declarat că se simte onorat să urce, în continuare, pe scenă la peste 72 de ani şi să interpreteze roluri atât de diferite:

Regia spectacolului „Când fericirea se află în trecut” este semnată de Radu Ghilaş care a absolvit în 1994 Facultatea de Teatru la clasa profesorului Emil Coşeru.

_v2 Afis 500x700mm+5mmbleed

*****

Pe 9 februarie, de la ora 18:00, pe scena Sălii Studio a Teatrului Național Iaşi, va avea loc premiera pe țară ,,Când fericirea se află în trecut”, a dramaturgului italian Furio Bordon.

Spectacolul regizat de Radu Ghilaş omagiază cei 50 de ani de teatru ai actorului Emil Coşeru, societar al Naționalului ieşean. Alături de el, în distribuție, actrița Doina Deleanu, de asemenea societar, şi Dumitru Georgescu.

Echipa de creatori ai spectacolului a fost completată cu Sebastian Rațiu – scenografie și light design, Andrei Cozlac – video design, Dragoş Cohal – sound design, Lorette Enache – mișcare scenică. Traducerea textului îi aparține Danei Coșeru.

Radu Ghilaș, regizorul spectacolului: „Cum este atunci când ești bătrân, cu adevărat bătrân, la 80, 90 de ani? Сe gânduri îți trec prin cap când planurile pe termen lung sunt inutile, când viitorul este previzibil? Ce simți când fericirea se află doar în trecut? Sunt întrebări ce îmi vin în minte foarte des în ultima vreme.

Persoane foarte apropiate și dragi mie îmbătrânesc, devin neputincioase și, din pricina asta, se comportă stângaci, de parcă ar avea un fel de vină. De multe ori încearcă să se izoleze, deși oamenii, în mod special bătrânii, se tem de singurătate, sentiment ce le accentuează vulnerabilitatea și neputința.

Bătrânețea de lângă noi ne este câteodată incomodă, ne ferim să intrăm în contact cu ea, de parcă ar fi o boală contagioasă. Iubim compania oamenilor tineri, energici, care își fac planuri, visează, au viitorul înainte. Să nu uităm, însă, că în fiecare dintre noi crește un bătrân care are nevoie de căldură, de blândețe și, mai ales, de iubire. Putem ignora bătrânii din jurul nostru, dar nu putem alunga bătrânețea care se instalează treptat în noi, încă de la venirea noastră pe lume. Nașterea, viața și moartea reprezintă constante în destinul unui om, doar iubirea este variabila.”

În 1993, textul lui Furio Bordon, cu titlul original „Le ultime lune”, a câștigat Premiul IDO (Istituto del Dramma Italiano) pentru cea mai bună piesă a anului.

Până în prezent, a fost montat în peste 20 de țări, obținând alte numeroase premii, printre care Premiul Criticii pentru cel mai bun spectacol, la Bruxelles, în 2003.

Rolul Tatălui interpretat de Emil Coșeru a fost jucat pentru prima dată de Marcello Mastroianni, în 1995, la Teatrul Stabile Carlo Goldoni Veneto.

Despre piesă, Furio Bordon mărturisește: „ Pentru mine, reprezintă validarea clară a scenei ca loc al libertății absolute, un loc unde totul devine posibil: cei vii dialoghează cu morții, amintirile, remușcările, dorințele devin personaje. Într-un astfel de loc, nu mai există constrângeri spațio-temporale, ci doar marea lege a teatrului, în virtutea căreia tot ceea ce se întâmplă pe scenă este credibil. Este figura soției moarte o halucinație a bâtrânului protagonist sau este o prezență fantomatică? Nu știu și nu mă interesează să știu. Poate sunt și una, și alta. Știu doar că suntem pe o scenă, un loc suspendat între cer și pământ, unde, așa cum ne învață Hamlet, există mai multe lucruri decât sunt imaginate în filosofia ta.”

Următoarele reprezentații sunt programate pe 13 și 27 februarie, de la 18:00, la Sala Studio. 

(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online
Regional miercuri, 25 decembrie 2024, 19:30

Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online

Poliţiştii ne îndeamnă să fim foarte atenţi la aşa-zisele super-oferte de sărbători. În judeţul Vaslui oamenii legii au constatat o...

Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online
Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou
Regional miercuri, 25 decembrie 2024, 10:34

Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou

Călătorește cu CTP Iași de sărbători! Dragii noștri călători, sărbătorile de iarnă vin cu un program special pentru transportul public!...

Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou
Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava
Regional marți, 24 decembrie 2024, 14:46

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava, iar turiştii aflaţi în vacanţa de Crăciun se bucură de tradiţiile şi obiceiurile bine...

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava
Bacău: Suspiciuni de omor după ce un bărbat a murit cu gâtul tăiat de o drujbă
Regional marți, 24 decembrie 2024, 13:18

Bacău: Suspiciuni de omor după ce un bărbat a murit cu gâtul tăiat de o drujbă

Un tânăr în vârstă de 24 ani, din localitatea Mănăstirea Caşin, a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de omor, după ce un bărbat...

Bacău: Suspiciuni de omor după ce un bărbat a murit cu gâtul tăiat de o drujbă
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:13

Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui

Opt inculpaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DNA, într-un dosar privind fapte de corupţie comise,...

Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:11

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor

Cinci persoane, dintre care trei femei şi doi bărbaţi, s-au ales cu dosare penale şi au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, una...

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Regional marți, 24 decembrie 2024, 06:53

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă

Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași anunță programul special al Revelionului Ieșenilor 2025, un eveniment care își...

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă
Regional luni, 23 decembrie 2024, 19:24

Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus trimiterea în judecată a mai mulţi poliţişti de frontieră şi vameşi care sunt acuzaţi de luare şi...

Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită