Ascultă Radio România Iași Live

Daul: E scandalos că un premier UE îşi compară preşedintele cu naziştii

Publicat de Lucian Bălănuţă, 8 septembrie 2014, 18:36 / actualizat: 9 septembrie 2014, 8:35

Preşedintele PPE, Joseph Daul, a declarat, luni, că este „de-a dreptul scandalos” faptul că premierul unui stat UE îl compară pe preşedintele ţării sale cu naziştii şi face apel la socialiştii europeni să se delimiteze de afirmaţiile lui Victor Ponta.

„Afirmaţiile făcute ieri (duminică – n.r.) de Victor Ponta sunt îngrozitoare. Este de-a dreptul scandalos să auzi cum premierul unui stat UE îl compară pe preşedintele propriei sale ţări cu naziştii”, susţine Joseph Daul, într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX.

Liderul PPE precizează că preşedintele Traian Băsescu a fost ales în mod democratic de două ori, iar „în timpul celor două mandate a implementat cu succes o serie de reforme structurale şi economice dificile dar necesare care au plasat ţara pe calea stabilităţii şi prosperităţii”.

„România este într-o situaţie mult mai bună în prezent decât era în urmă cu 10 ani, înainte de alegerea preşedintelui Băsescu”, consideră Daul.

Acesta susţine că, în ultimii trei ani, Victor Ponta a fost „obsedat să-l dea jos pe preşedintele Băsescu”.

„În detrimentul stabilităţii şi credibilităţii ţării sale, Ponta este responsabil pentru organizarea a numeroase intrigi şi trucuri nedemocratice în încercarea sa nereuşită de a deveni preşedinte”, notează liderul popularilor europeni.

Totodată, Joseph Daul susţine că ambiţia lui Ponta de a deveni preşedinte „continuă să nu aibă limite: dă ordonanţe de urgenţă în campanie, încearcă o nouă procedură de suspendare a preşedintelui aflat la sfârşit de mandat”.

„România, stat membru UE de peste şapte ani, merită mai mult”, apreciază Daul.

Preşedintele PPE face apel la PES şi la liderii formaţiunii să condamne imediat „afirmaţiile îngrozitoare ale lui Ponta şi să se distanţeze de astfel de comentarii”.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că va urma „o perioadă în care trebuie pur şi simplu să ne pregătim de debăsificarea societăţii româneşti”. (Mediafax.ro/ FOTO eunews.it)

„Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania”, a spus Ponta.

Etichete:
(UPDATE) Cutremur Myanmar/ MAE: Până în prezent nu sunt informaţii că ar fi cetăţeni români printre persoanele afectate
Internaţional vineri, 28 martie 2025, 17:19

(UPDATE) Cutremur Myanmar/ MAE: Până în prezent nu sunt informaţii că ar fi cetăţeni români printre persoanele afectate

(UPDATE – ora 17:18 – Ministerul Afacerilor Externe informează în contextul seismului produs în Republica Uniunea Myanmar că...

(UPDATE) Cutremur Myanmar/ MAE: Până în prezent nu sunt informaţii că ar fi cetăţeni români printre persoanele afectate
Patru cetăţeni străini, răniţi în atacul cu cuţit din Amsterdam
Internaţional vineri, 28 martie 2025, 05:36

Patru cetăţeni străini, răniţi în atacul cu cuţit din Amsterdam

Patru dintre persoanele rănite în atacul cu cuţitul în centrul Amsterdamului joi după-amiază sunt cetăţeni străini, a anunţat poliţia...

Patru cetăţeni străini, răniţi în atacul cu cuţit din Amsterdam
Guvernatoarea regiunii Găgăuze din Republica Moldova, Evghenia Guțul, în arest preventiv
Internaţional vineri, 28 martie 2025, 05:28

Guvernatoarea regiunii Găgăuze din Republica Moldova, Evghenia Guțul, în arest preventiv

UPDATE – Guvernatoarea regiunii Găgăuze din Republica Moldova, Evghenia Guțul, va fi plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, a decis...

Guvernatoarea regiunii Găgăuze din Republica Moldova, Evghenia Guțul, în arest preventiv
Atenţionare de călătorie MAE: Azerbaidjan – Trafic pentru persoane închis prin punctele de trecere a frontierelor terestre
Internaţional joi, 27 martie 2025, 20:32

Atenţionare de călătorie MAE: Azerbaidjan – Trafic pentru persoane închis prin punctele de trecere a frontierelor terestre

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

Atenţionare de călătorie MAE: Azerbaidjan – Trafic pentru persoane închis prin punctele de trecere a frontierelor terestre
Internaţional joi, 27 martie 2025, 18:34

Cele 31 de ţări care au decis să sprijine Ucraina pe mai departe nu sunt de acord cu ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei

Cele 31 de ţări care au decis să sprijine Ucraina pe mai departe şi care au constituit aşa-numita „Coaliţie de voinţă” nu sunt de...

Cele 31 de ţări care au decis să sprijine Ucraina pe mai departe nu sunt de acord cu ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei
Internaţional joi, 27 martie 2025, 17:57

Atenţionare de călătorie: Restricţii în contextul confirmării pe teritoriul Ungariei a unui focar de febră aftoasă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria...

Atenţionare de călătorie: Restricţii în contextul confirmării pe teritoriul Ungariei a unui focar de febră aftoasă
Internaţional joi, 27 martie 2025, 17:01

Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul la Amsterdam

Cel puţin cinci persoane au fost rănite în urma unui atac cu cuţitul, joi, în apropierea pieţei centrale Dam din Amsterdam, iar un suspect a...

Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul la Amsterdam
Internaţional joi, 27 martie 2025, 06:11

Franţa anunţă un ajutor militar suplimentar de două miliarde de euro pentru #Ucraina (Macron)

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri, alături de omologul său ucrainean Volodomir Zelenski, un ajutor militar suplimentar de...

Franţa anunţă un ajutor militar suplimentar de două miliarde de euro pentru #Ucraina (Macron)