Neamţ: 95 cazuri de gripă înregistrate în actualul sezon epidemiologic
Publicat de Andreea Drilea, 12 februarie 2020, 11:23
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a luat în evidenţă, în actualul sezon epidemiologic, 95 de cazuri de gripă, dintre care 30 au fost înregistrate săptămâna trecută.
Purtătorul de cuvânt al DSP Neamţ, Mirela Grădinaru, a declarat, miercuri, că jumătate dintre cazurile raportate săptămâna trecută au fost la pacienţi cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 ani.
În urmă cu două săptămâni a fost înregistrat şi primul deces, fiind vorba de un copil de un an şi patru luni, care avea şi alte afecţiuni medicale grave.
În total, au fost vaccinate antigripal aproape 42.500 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit de către Ministerul Sănătăţii.
DSP Neamţ a primit, la începutul acestei săptămâni, o suplimentare de 854 doze de vaccin de la Ministerul Sănătăţii.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)