Vrancea: Trei persoane reţinute pentru contrabandă cu ţigări în urma unor percheziţii în trei judeţe
Publicat de gabrielarotaru, 13 februarie 2020, 18:45
Trei persoane suspectate de contrabandă cu ţigări au fost reţinute de poliţişti, care au efectuat în cursul zilei de miercuri mai multe percheziţii domiciliare în judeţele Vrancea, Buzău şi Vaslui.
‘În data de 13 februarie a.c. poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vrancea, Galaţi, Buzău şi Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au efectuat 12 percheziţii domiciliare în judeţele Vrancea, Buzău şi Vaslui, în cadrul unui dosar de contrabandă cu ţigări. În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea cercetărilor 176 de pachete de ţigări, tutun vrac, două cutii cu tuburi de ţigarete, dispozitive de fabricat ţigări, 18.300 de lei, 650 de euro, 80 de lire sterline, precum şi 15 telefoane mobile’, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Vrancea, remis AGERPRES.
Potrivit acestuia, percheziţiile au avut loc la o zi după ce poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea au surprins în flagrant delict, în judeţul Galaţi, trei bărbaţi, de 44, 48, respectiv 49 de ani, care ar fi vândut 1.100 de pachete de ţigări cu suma de 7.300 de lei.
În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de cei trei a fost dispusă măsura reţinerii.
‘În fapt, din anul 2019, un bărbat din Republica Moldova, împreună cu alţi 5 bărbaţi şi două femei, ar fi constituit un grup infracţional organizat, specializat în comercializarea pe teritoriul României a ţigărilor aduse din Republica Moldova, fără a plăti accize şi aducând astfel un prejudiciu bugetului statului. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora’, precizează reprezentanţii IJP Vrancea. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)