Spiru Haret („filă de calendar”/15 februarie)
Publicat de nicolaetomescu, 15 februarie 2020, 10:16
- 1851: S-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog, pedagog şi om politic liberal, cel care a întrevăzut posibilitatea aplicării matematicii la studiul societăţii. Ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice (în mai multe rânduri), a reorganizat, pe baze moderne, învăţământul românesc de toate gradele; până să ajungă membru titular al Academiei Române (din 1892), vicepreşedinte al acestui for,
a invăţat în Dorohoi, Botoşani, apoi, din septembrie 1862 a intrat ca bursier la Colegiul „Sfântul Sava”-Bucureşti (acolo unde a petrecut cinci ani ca intern). În calitatea profesorului, Spiru Haret a predat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de ştiinţe, secţia „fizico-matematici, mecanica raţională”/din 1878 până în 1910. La „Şcoala de poduri şi şosele”, a fost numit profesor la anul preparator, predând trigonometria, geometria analitică, geometria elementară plană şi în spaţiu şi geometria descriptivă, până în 1885. Între 1885-1910, a predat /la școala amintită/ doar geometria analitică. Haret s-a remarcat, de asemenea, în procesul predării mecanicii raţionale, din 1881 (data înfiinţării secţiei de artilerie şi geniu), la „Şcoala de ofiţeri de artileri şi geniu, până în 1890. Profesează până în 1910, când se pensionează, şi după aceea, până la moarte, susţinând prelegeri de popularizare la „Universitatea populară”. În 1910, a publicat Mecanica socială, la Paris şi Bucureşti, utilizând, pentru prima dată, matematica în explicarea şi înţelegerea fenomenelor sociale. Din 1879 se face cunoscut drept „om al şcolii”, urmând o viaţă de inspector şi de om politic, lucrând în favoarea şcolii şi a educaţiei. A fost unul dintre cei mai mari reformatori ai şcolii româneşti din secolul al XIX-lea…