O altă negociere salarială eşuată la ArcelorMittal
Publicat de Andreea Drilea, 23 ianuarie 2015, 16:38
O nouă rundă de negocieri, desfăşurată vineri între reprezentanţi ai administraţiei combinatului ArcelorMittal Galaţi şi cei ai sindicatului reprezentantiv, Sindicatul Siderurgistul (SS) AMG, s-a încheiat fără niciun rezultat, deşi de pe 13 ianuarie a expirat contractul colectiv de muncă(CCM) pe 2014.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SS AMG, Vasile Crişan, administraţia combinatului şi-a modificat oferta în privinţa primei de 100 lei, pe care patronul dorea până acum să o acordate siderurgiştilor, la sfârşitul anului, dar doar dacă unitatea înregistrează profit. Administraţia a promis că cei 100 lei vor fi acordaţi altfel: 50 lei – necondiţionat şi restul de 50 lei doar dacă în cursul anului 2015 nu se va înregistra niciun accident mortal de muncă printre angajaţii companiei, dar şi printre cei ai firmelor subcontractoare.
Potrivit reprezentantului SS AMG, sindicatul îşi păstrează revendicarea de majorare salarială cu 12%, iar dacă nu o va obţine, va demara paşii legali de declanşare a conflictului de muncă, ce poate merge până la proteste şi chiar grevă generală. Următoarea – şi ultima – întâlnire de negociere cu patronatul este programată pentru 29 ianuarie, zi în care expiră şi termenul până la care sindicatul şi administraţia combinatului au decis, de comun acord, să se prelungească actualul CCM.
În urmă cu o zi, a avut loc la poarta combinatului o acţiune de protest organizată de alte două sindicate din combinat – Sindicatul Naţional Solidaritatea şi US Forum – care, însă, nu au reprezentantivitate pentru a negocia CCM, la care au participat aproximativ 400 de siderurgişti. În urma protestului, administraţia combinatului a transmis că îşi menţine oferta de creştere salarială medie de 7,3%, pentru că o creştere mai mare ar ‘periclita echilibrul fragil al combinatului, obţinut în ultimele luni’. (Agerpres/FOTO business24.ro)