Vaslui: Incendiu la un supermarket din municipiul Bârlad; nu au fost înregistrate victime
Publicat de Andreea Drilea, 24 februarie 2020, 07:53
Pompierii au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un supermarket din municipiul Bârlad.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu, la sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta la nivelul magaziei supermarketului, un spaţiu de aproximativ 1.000 metri pătraţi fiind inundat cu fum.
‘Detaşamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, 12 subofiţeri şi un ofiţer, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într-un depozit al unui supermarket din municipiul Bârlad. Au ars aproximativ zece metri pătraţi din spaţiul respectiv. Au fost degajate cantităţi foarte mari de fum şi gaze toxice. Din fericire, incendiul a fost observat rapid de către unul dintre angajaţii firmei de pază şi protecţie care asigura securitatea spaţiului comercial, pagubele fiind minime şi nefiind înregistrate victime’, a precizat Marius Stanciu.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit la o ladă frigorifică.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)