4 martie / Filă de calendar

Publicat de nicolaetomescu, 4 martie 2020, 08:00

• 1882, 4/16: S-a născut omul politic şi diplomatul Nicolae Titulescu, ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor (al cărei preşedinte a fost în 1930 şi 1931)…/Vezi In Memoriam Nicolae Titulescu/

• 1897, 4/16: A murit (la Paris) Alexandru Lahovari; jurist şi om politic; orator de mare talent; alături de Petre P. Carp, a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai conservatorilor; ministru în mai multe rânduri…

• 1907, 4/17: Peste 2.000 de ţărani răsculaţi pătrund în Botoşani. Au loc ciocniri sângeroase cu armata şi sunt ucişi primii ţărani răsculaţi. Răscoala a izbucnit la 8/21 februarie acelaşi an, în satul Flămânzi din judeţul Botoşani…

• 1927: S-a născut teatrologul şi eseistul Virgil Brădăţeanu.

Urma şcoala primară la Râmnicu Sărat, liceul la Rădăuţi (bacalaureat în 1946) şi studiile universitare la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (licenţiat în 1950). Devine, imediat după absolvire – şi rămâne, timp de decenii, reușind o exemplară carieră universitară -, cadru didactic al institutului pe care îl urmase. Și-a luat doctoratul cu teza Constantin I. Nottara (1966). A ocupat, în diferite perioade, mai multe funcţii: decan al Facultăţii de Teatru şi Cinematografie, redactor-şef al emisiunilor cultural-artistice la Televiziunea Română, înalt funcţionar în instituţiile de stat care se ocupau de administrarea activităţilor culturale. Debutează în „Con­temporanul”, în 1951, cu cronici dramatice şi articole despre teatru. Debutul editorial are loc în 1959, prin apariţia mono­grafiei Grigore Manolescu. A publicat numeroase cărţi, majoritatea despre teatru, privind deopotrivă dramaturgia şi arta spectacolului, amândouă domeniile fiind considerate sub raportul evoluţiei lor istorice în spaţiul cultural românesc, dar şi eseuri despre artă ori despre personalităţi de prim rang ale culturii universale, precum şi note de călătorie. Domeniul vizat, aproape în exclusivitate, de scrierile lui Brădăţeanu este istoria teatrului. Dramaturgia naţională a fost examinată, diacronic, prin două dintre speciile cu deosebire frecventate de autorii dramatici români [Drama istorică naţio­nală (Perioada clasică), 1966, Comedia în dramaturgia românească, 1970)…

• 1942: A murit Gheorghe Adamescu, istoric literar, bibliograf şi publicist; autor al unei lucrări unice în felul ei, ţinând de pionierat, Contribuţiune la bibliografia românească (volumele I-III, 1921-1928). Este membru corespondent al Academiei Române.

Gheorghe Adamescu (23 iulie 1869, Bucureşti – 4 martie 1942, Bucureşti) este un istoric literar, bibliograf şi autor al unor manuale de literatură din perioada interbelică. Adamescu a fost atras de literatură încă de pe băncile Liceului „Sf. Sava”, când a început să scrie versuri, publicându-le în ziarul „România”, apoi anecdote şi schiţe ce au apărut în „România liberă”, „Adevărul” etc. Ca student la Facultatea de Litere şi Filosofie din capitală, a participat la înfiinţarea Ligii Culturale, formă de protest a românilor liberi faţă de răsunătorul proces al Memorandumului din Cluj. După un an petrecut ca profesor de limbile română şi latină la Galaţi, pleacă la Paris, unde va audia o serie de cursuri la Sorbona, Ecole des Hautes Etudes şi Ecole des Chartres (vechi centru de studii bibliografice). Îşi face debutul editorial cu Luptele pentru naţionalitate ale românilor de peste munţi în 1848-1849, lucrare apărută în 1892. Din 1894 se află în Bucureşti, unde va fi profesor şi, paralel cu activitatea la catedră, va publica toată viaţa studii şi manuale de limba şi literatura ro­mână (unele în colaborare cu Mihail Dragomirescu şi I.A. Rădulescu-Pogoneanu). În domeniul istoriei literare, Adamescu a elaborat unele studii cu caracter de popularizare, publicate în periodice, şi a întocmit ediţii, antologii, biografii de scriitori şi manuale ce se adresau în primul rând elevilor. Dintre acestea merită reţinute Din biografiile scriitorilor români (1896), Istoria literaturii române pentru şcoalele normale (1910) şi ediţii din scrieri ale lui V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, I.L. Caragiale, G. Coşbuc, M. Eminescu, Spiru Haret etc. Mai trebuie reţinută contribuţia sa la reali­zarea, alături de I.A. Candrea, a Dicţionarului enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, a cărui a doua parte, cu date istorice şi geografice, a redactat-o.

• 1952: S-a născut prozatorul şi diplomatul Gabriel Gafiţa.

După absolvirea Liceului „N. Bălcescu” şi a Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti (în 1975), va lucra în învăţământ ca profesor de limba engleză (1976-1977), apoi (din 1977), ca redactor la Editura Kriterion şi la Editura Litera. Din septembrie 1990 devine expert guvernamental, diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, consilier cultural la Ambasada României din Londra (1991-1995), secretar de stat (din 1995), ambasador al României în Canada, apoi în Malaysia. Debutează cu proză în revista „Amfiteatru” în 1968, iar editorial în 1971, cu volumul de nuvele Moartea măştilor. Nuvelele fantastice din volumul de debut se înscriu cu o remarcabilă siguranţă a tuşei narative în paradigma literaturii oniric-parabolice cultivate la noi în deceniul al optulea al secolului trecut. Borgesiene (Răzbunarea lui Yarmin), kafkiene (Scara principală), onirice în linia autohtonă a lui D. Ţepeneag (Mitomantologie), când nu de-a dreptul poematice (Porţile Sfântului Petru), aceste texte prefigurează contururile unui univers al vulnerabilităţii captive, pe care îl vor dezvolta şi îl vor explicita romanele realiste publicate în anii următori. Iarna e o altă ţară (1980) este un roman robust, cu o tăietură modernă şi o construcţie suplă, cu uşurinţă de alăturat, prin caracteristici şi construcţie tehnică, prozei optzeciste. Ultimele două romane ale lui Gafiţa sunt Martiriu parţial (1991) şi Schiţă de portret pentru un cap de familie (1995)…

• 1957: A murit filosoful şi psihologul Constantin Rădulescu-Motru. În 1910 a întemeiat Societatea de Studii Filosofice, devenită, ulterior, Societatea Română de Filosofie. Este membru al Academiei Române, vicepreşedinte (1935-1938; 1941-1944) şi preşedinte al acestui for.

Rădulescu-Motru începe şcoala în satul natal, după un an intră la Institutul Gustav Arnold din Craiova, unde face şi Liceul „Carol I”, absolvit în 1885, apoi urmează la Bucureşti Facultatea de Drept, absolvită în 1888, şi Facultatea de Litere şi Filosofie, luându-şi licenţa în filosofie în 1889. În vara aceluiaşi an, în drum spre Franţa, îl însoţeşte pe Titu Maiorescu, profesorul său, într-o călătorie în Austria, Germania şi Elveţia. În toamnă se va înscrie la Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris, unde nu rămâne decât un an, plecând în Germania să se specializeze în psihologie, după sfatul profesorului său francez, neurologul şi filosoful Jules Soury. Un semestru, în 1890-1891, se află la Munchen, atras de cursurile profesorului Cari Stumpf, dar va pleca la Leipzig, unde va lucra în laboratorul filosofului şi psihologului Wilhelm Wundt şi unde îşi pregăteşte teza de doctorat Zur Entwickelung von Kant’s Theorie der Naturkausalităt, pe care o va susţine în 1893. Se întoarce în ţară şi funcţionează, între 1894 şi 1898, ca bibliotecar al Fundaţiei Universitare „Carol I”. În 1897 îşi începe şi cariera didactică, fiind numit conferenţiar de istoria filosofiei antice şi estetică la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În 1900 devine docent în psihologie şi istoria filosofiei, fiind numit profesor definitiv abia în 1904, iar în 1906 înfiinţează primul laborator de psihologie experimentală din ţară. Fondează în 1900 şi conduce până în 1916 „Noua revistă română”, iar după război, „Ideea europeană” (1919-1928). Din 1905 scoate seria „Studii filosofice”, continuată din 1923 de „Revista de filosofie”. În 1910 pune bazele Societăţii de Studii Filosofice, devenită Societatea Română de Filosofie. Ales în 1923 membru titular al Academiei Române, în iunie 1924 îşi susţine discursul de recepţie Andrei Bărseanu şi naţionalismul, cu un răspuns al lui Dimitrie Gusti. Este preşedinte al secţiunii literare (1931-1935), vicepreşedinte (31 mai 1935 – 3 iunie 1938, 31 mai 1941 – 2 iunie 1944) şi preşedinte al Academiei Române (3 iunie 1938 – 31 mai 1941). În 1948, odată cu reorganizarea forului academic, va fi înlăturat din Academia Republicii Populare Române, fiind repus în drepturi postum, în iulie 1990…

• 1999: A murit Vlad Muşatescu, scriitor, umorist şi traducător .

A fost secretarul editurii ABC (1941-1945), redactor la ziarul Înainte (1945-1948), redactor la Editura Europolis, șef tehnic, redactor artistic, machetator la diverse edituri şi reviste. A scris numeroase cărţi pentru copii şi adulţi, în special parodii poliţiste, şi a tradus din Kipling, J. London, Cronin, Dylan Thomas, Caldwell. Cărţile sale sunt adesea scrise la persoana întâi, iar faptele, locurile şi celelalte personaje sunt inspirate sau luate direct din viaţa scriitorului…

• 2000: A murit actriţa Cella Dima…

EVENIMENTE EXTERNE

• 1678: S-a născut compozitorul italian Antonio Vivaldi /Vezi Vivaldi – auz întâlnit rarisim, virtuoz impetuos, unul dintre primii dirijori din istorie…/

• 1832: A murit orientalistul francez Jean François Champollion. A pus bazele egiptologiei ştiinţifice moderne, prin descifrarea hieroglifelor egiptene. Este autorul unei gramatici şi al unui dicţionar cu scriere hieroglifică…

Activitatea sa este legată în special de egiptologie, domeniu care i-a adus faimă, reuşind să stabilească metoda pentru descifrarea hieroglifelor. Realizarea se datorează cunoştinţelor sale deosebite în ceea ce priveşe limbile orientale, în special copta. În descifrarea hieroglifelor s-a folosit în special de înscrisurile de pe piatra din Rosetta. În 1810, într-un memoriu publicat la Grenoble, afirmă că hieroglifele aveau calitatea de a reproduce sunete şi în 1822 prezintă demonstraţia ipotezei sale. Între anii 1828-1829 efectuează o vizită în Egipt, pentru a verifica teoria. Spre sfârșitul vieţii sale a funcţionat ca profesor la Collège de France. În oraşul său natal, Figeac, în semn de omagiu adus lui Champollion, se găseşte astăzi instalată o replică mărită a pietrei din Rosetta.

• 1916: S-a născut Giorgio Bassani, scriitor şi editor italian…

Giorgio Bassani, fiul lui Enrico și Dora Bassani, se naşte pe 4 martie 1916 la Bologna. Îşi petrece copilaria la Ferrara, acolo unde familia sa avea o oarecare faimă în comunitatea evreiască datorită tatălui, doctor de profesie. Prima sa înclinaţie a fost muzica; la 12 ani visa să ajungă pianist de renume internaţional. Treptat însa, partiturile sunt înlocuite de romane, astfel că, în 1934, la absolvirea liceului Ludovico Ariosto din Ferrara, Giorgio Bassani se decide să renunţe la pian. Se înscrie la facultatea de litere a Universităţii Bologna, în 1935. Datorită şi profesorului său, Bassani devine interesat de conceptul de “intelectual liber” dezvoltat de istoricul şi filosoful Benedetto Croce. Termină studiile, în 1939, cu o teza despre scriitorul, jurnalistul şi lexicograful Niccolò Tommaseo. În 1940 îi apare primul volum, Una citta di pianura (Oraş în câmpie), semnat cu pseudonimul Giacomo Marchi. Din 1944, când îi apare primul volum de proză Storie dei poveri amanti i altri versi (Cronica amanţilor săraci), continuă să publice regulat volume de poezii, proză scurtă şi romane. Succesul i-l va aduce volumul de povestiri Cinque storie Ferraresi, distins cu prestigiosului premiu Strega, în 1956. În calitate de director editorial la editura Feltrinelli, publică Ghepardul lui Lampedusa, după ce mai multe edituri respinseseră textul. Romanul Gli Occiali d’oro (Ochelarii de aur), apărut în 1958, deschide ciclul unor scrieri având ca tema condăţia marginalilor din Ferrara, fie ei evrei, homosexuali sau inadaptaţi, întorşi din lagărele naziste. Din această serie intitulată Il romanzo di Ferrara face parte şi Il giardino di Finzi Contini, roman distins cu premiul Viareggio, în 1962. Până în 2000, anul morţii, lui Bassani i s-au conferit nenumărate distincţii literare: premiile Veillon, Strega, Campiello, Viarregio şi Nelly Sachs.

• 1916: A murit (pe front, în timpul Primului Război Mondial) Franz Marc, pictor şi grafician german, unul dintre principalii reprezentanţi ai mişcării expresioniste germane.

Marc a studiat în München la Academia de Arte Frumoase începând cu 1900. Între 1903 şi 1907, locuind la Paris, a descoperit puternice afinităţi cu arta lui Vincent van Gogh. Prietenia creată între Marc şi un alt pictor german, August Macke, în decursul anului 1910, a fost un factor determinant al creării, în anul următor, a mişcării artistice cunoscută sub numele de Der Blaue Reiter (în traducere: călăreţul albastru). Alături de Marc şi Macke au fost prezenţi ca membri fondatori: Wassily Kandinsky, care a generat ideea desprinderii de mişcarea artistică cunoscută ca Neue Künstlervereinigung, precum şi alţi artişti de renume, aşa cum au fost Alexej von Jawlensky şi Marianne von Werefkin…

• 1932: S-a născut cântăreaţa sud-africană de muzică folk, Miriam Makeba, poreclită „Mama Africa”. Moartea s-a produs lângă Napoli, în timpul unui concert de susţinere a scriitorului italian Roberto Saviano, ameninţat cu moartea de mafia italiană pentru best-seller-ul Gomorra. Cântăreaţa sud-africană de muzică folk, este prima câştigătoare de culoare a unui Premiu Grammy (1965)…

• 1940: S-a născut fizicianul american Carl Baxter Collins. S-a remarcat în domeniile laserilor şi al electronicii cuantice. A elaborat lucrări de pionierat în spectroscopia multifonică. Este membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992…

• 1952: A murit Sir Charles Scott Sherrington, medic englez. A întreprins studii asupra fiziologiei sistemului nervos, coordonării nervoase, reflexelor motorii. Este laureat al Premiului Nobel pentru medicină pe 1932, alături conaţionalul său Edgar Douglas Adrian, pentru descoperirile lor privind funcţionarea neuronilor…

• 1951: S-a născut Chris Rea, solist, chitarist şi pianist englez.