Coronavirus: UE îşi închide toate frontierele cu exteriorul timp de 30 de zile, Franţa interzice deplasările neesenţiale (Macron)
Publicat de Andreea Drilea, 17 martie 2020, 07:04
Uniunea Europeană îşi va închide ‘de marţi la prânz’ frontierele cu exteriorul timp de 30 de zile, iar deplasările neesenţiale vor fi interzise pe teritoriul Franţei pentru a se limita propagarea pandemiei de coronavirus, a anunţat luni seara preşedintele francez Emmanuel Macron, citat de France Presse.
‘Toate călătoriile între ţări neuropene şi Uniunea Europeană vor fi suspendate timp de 30 de zile’, a declarat şeful statului într-o alocuţiune televizată, precizând că această măsură va intra în vigoare de ‘marţi la amiază’ (11:00 GMT).
În Franţa, Emmanuel Macron a consolidat restricţiile privind deplasările în ţară, instituind măsuri de izolare care nu sunt denumite astfel.
De marţi la amiază, ‘pentru cel puţin 15 zile, deplasările noastre vor fi foarte puternic limitate’, a declarat el în această intervenţie de 20 de minute pe un ton marţial, în timpul căreia a insistat în mai multe rânduri: ‘Suntem în război!’.
‘Adunările în aer liber, reuniunile familiale sau amicale nu vor mai fi permise. Întâlnirile cu prietenii în parc sau pe stradă nu vor mai fi posibile’, a explicat el.
‘Orice încălcare va fi sancţionată’, a avertizat Macron, fără a oferi mai multe detalii despre mijloacele care vor fi utilizate pentru a impune respectarea acestor reguli.
Emmanuel Macron a anunţat de altfel amânarea celui de-al doilea tur al alegerilor municipale, prevăzut iniţial pentru 22 martie, fără a furniza o dată.
Primul tur care s-a desfăşurat duminică a fost marcat de un foarte puternic absenteism.
Puţin mai devreme în cursul zilei, premierul Edouard Philippe comunicase că va propune ca cel de-al doilea tur să fie organizat la 21 iunie.
În acelaşi timp, preşedintele francez a declarat că toate reformele în curs de desfăşurare, inclusiv controversata reformă a sistemului de pensii, vor fi suspendate, potrivit dpa.
Macron a spus că guvernul va prezenta un proiect de lege în faţa parlamentului pentru a-i acorda puteri de urgenţă strict limitate la combaterea epidemiei de coronavirus.
‘Niciodată până acum Franţa nu a trebuit să ia măsuri atât de excepţionale, evident, temporar pe timp de pace’, a afirmat şeful statului francez, adăugând că ‘vom face tot ceea ce este necesar pentru ca economia noastră să se menţină în această perioadă foarte dificilă’. El a promis că angajaţii nu îşi vor pierde puterea de cumpărare.
‘Nicio întreprindere, indiferent de dimensiunea ei, nu va fi lăsată riscului de faliment. Niciun francez nu va fi lăsat fără resurse’, a promis preşedintele Macron.
Franţa este unul din focarele epidemiei provocate de coronavirus în Europa cu – potrivit unui ultim bilanţ făcut public luni seara – peste 6.600 de cazuri şi 148 de morţi.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)