Jumătate dintre angajaţii de la Aeroportul Iași trimişi în şomaj tehnic
Publicat de gabrielarotaru, 23 martie 2020, 16:23
Directorul Aeroportului Internaţional Iaşi, Cătălin Bulgariu, a anunţat astăzi, prin intermediul unei postări video pe pagina de socializare a aeroportului ieşean, că mai bine de jumătate dintre angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic, aceasta fiind prima instituţie din judeţ care anunţă luarea unor astfel de măsuri.
Cătălin Bulgariu a precizat că operabilitatea aeroportului va fi menţinută, pentru a asigura posibilitatea realizării zborurilor militare şi a celor umanitare.
Directorul Aeroportului a solicitat totodată autorităţilor centrale sistarea zborurilor comerciale de pasageri în România, pe perioada stării de urgenţă.
El a criticat şi faptul că mulţi dintre pasagerii care au ajuns în ultimele două săptămâni la Iaşi au minţit în ceea ce priveşte domiciliul sau ţara de unde vin cu adevărat, aceştia călătorind pe rute ocolitoare.
Cătălin Bulgariu: ”Vom păstra operabilitatea aeroportului 24 de ore din 24 pentru a asigura posibilitatea realizării zborurilor militare, zborurilor umanitare, credem că autoritătile centrale ar trebui să-i repatrieze pe români prin zboruri umanitare, prin zboruri realizate în conditii de sigurantă pentru a nu se răspândi coronavirusul, de aceea noi vom păstra utilitatea publică a regiei si vom tine functională, dar vom reduce personalul cu peste 50 la sută”.
(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)